Duminică seara, Hapoel Beer Sheva s-a impus cu scorul de 1-0 pe terenul celor de la Hapoel Haifa.
Arnold Garita, erou în Israel
Unicul gol al partidei a fost marcat de Arnold Garita, în minutul 81. În urma acestui rezultat, Hapoel Beer Sheva este lider în Israel și are cu 3 puncte mai mult decât rivala Hapoel Tel Aviv, după 18 etape.
Introdus pe teren în minutul 55, Arnold Garita și-a dovedit clasa și a marcat unicul gol al meciului în final. Fostul atacant de la FC Argeș a ajuns la 5 goluri în 18 meciuri, iar în momentul de față este unul dintre preferații suporterilor israelieni.
Tot în meciul de aseară a evoluat și Antonio Sefer, fostul fotbalist al Rapidului, care a fost introdus în teren în minutul 90.
Arnold Garita, interviu pentru Sportpesurse.ro
Înainte să ajungă în Israel, Arnold Garita a fost la un pas de FCSB, însă mutarea nu a mai avut loc în cele din urmă. Acum, la jumătate de an distanță, atacantul francez a oferit un interviu pentru Sportpesurse.ro și a vorbit deschis despre posibilitatea de a ajunge la clubul patronat de Gigi Becali, dar și despre cum s-a adaptat în Israel.
Jurnalist: În primul rând, felicitări pentru evoluțiile pe care le-ai avut. Ce părere ai despre campionatul din Israel?
Arnold Garita: Mulțumesc foarte mult. Mă simt bine aici. Am fost în faza de adaptare pentru că am petrecut un an în Arabia Saudită și ritmul de lucru la antrenament și în timpul meciurilor nu este același, așa că mai am nevoie de timp. În rest, îmi place campionatul israelian.
Jurnalist: Care a fost cel mai greu lucru cu care te-ai obișnuit în Israel? Ce îți place cel mai mult acolo?
Arnold Garita: Cel mai greu lucru pentru mine a fost să mă adaptez la limba ebraică pentru că mi se pare o limbă foarte dificilă. În România, uneori, când vorbeam cu românii puteam înțelege puțin unele lucruri, dar aici nu pot înțelege nimic, așa că uneori sunt puțin pierdut. Ceea ce îmi place cel mai mult aici este comportamentul oamenilor. Au o inimă foarte bună, sunt foarte amabili, iar fanii clubului sunt incredibili, fiecare meci de acasă este o petrecere.
Jurnalist: Ai jucat și în cupele europene, dar aventura s-a încheiat repede. Care este obiectivul în noul sezon?
Arnold Garita: Nu am evoluat în tururile preliminare din Conference League, am fost pe bancă, dar nu am intrat. Am fost eliminați foarte devreme din această competiție. Cred că echipa nu era încă pregătită. Dar nu mai contează acum. Anul acesta obiectivul nostru principal este să câștigăm campionatul și apoi vom vedea ce va urma în cupele europene.
Arnold Garita, întrebat direct despre un transfer la FCSB
Jurnalist: Cât este valabil contractul tău cu Hapoel și care ar fi următoarea destinație pe care vrei să o ai?
Arnold Garita: Deocamdată am semnat un contract pe 2 ani, dar asta nu înseamnă nimic în fotbal. Poți semna pe 2 ani și stai un an sau poți semna pe 2 ani și, în final, prelungești cu încă doi. Nu mă gândesc prea mult la următoarea destinație pentru că sunt concentrat mai întâi pe obiectivul de a câștiga campionatul aici. Pentru următoarea mea destinație, voi lăsa viața să mă ducă acolo unde vrea și sper să fie o nouă aventură frumoasă.
Jurnalist: Cum te înțelegi cu Sefer? Am văzut că vă găsiți foarte bine pe teren.
Arnold Garita: Mă înțeleg foarte bine cu Antonio, este un jucător bun și o persoană incredibilă. M-a ajutat foarte mult când am ajuns aici, a fost mereu acolo ca să mă pot adapta cât mai bine în oraș și în club. Este foarte ușor să joci alături de el, deoarece piciorul lui stâng este la fel de precis ca un lunetist care își țintește prada. Este cu adevărat un jucător bun care îmi place foarte mult. Este tânăr și cred că va face lucruri grozave în fotbal.
Jurnalist: După tot ceea ce s-a discutat atunci cu Gigi Becali, mai sunt șanse să ajungi la FCSB pe viitor?
Arnold Garita: După cum am spus întotdeauna, fotbalul este plin de surprize și nu știm ce ne rezervă mâine. Tot ce știu este că sunt la club mare, Hapoel Beer Sheva, și mă descurc foarte bine aici și nu-mi văd viitorul în altă parte acum.
Jurnalist: Care fani sunt mai fanatici: românii sau israelienii?
Arnold Garita: Chiar cred că cei mai tari suporteri sunt aici în Israel. Este cu adevărat incredibil. Când jucăm acasă este atât de multă lume pe stadion, este greu să auzim instrucțiunile antrenorului.