În această seară, de la ora 22:00, FCSB joacă pe terenul celor de la Rangers, în etapa a treia din Europa League.
Daniel Bîrligea, spaima scoțienilor
După mai multe luni în care s-a confruntat cu probleme în atac, Gigi Becali a plătit două milioane de euro și l-a adus pe Daniel Bîrligea de la CFR. Această alegere a fost una cât se poate de inspirată pentru patronul FCSB-ului, iar jucătorul s-a adaptat rapid și a fost providențial în mai multe meciuri.
În ziua meciului Rangers – FCSB, scoțienii au analizat lotul campioanei României și au ajuns la concluzia că Daniel Bîrligea este cel mai periculos fotbalist.
”Internaționalul român, Daniel Bîrligea, va fi cea mai mare amenințare pe care echipa o va înfrunta, deoarece a marcat patru goluri în ultimele cinci meciuri, ajutând formația sa să o învingă pe Dinamo în week-end. De asemenea, a marcat în ambele meciuri din Europa”, au scris scoțienii.
De când a venit la FCSB, Daniel Bîrligea are 4 goluri în 6 meciuri jucate.
Daniel Prodan, Dorin Goian și Ianis Hagi, singurii români din istoria lui Rangers
În vara anului 1998, Daniel Prodan ajungea de la Atletico Madrid la Rangers. Fostul mare internațional a stat doi ani în Scoția, însă nu a evoluat în niciun meci, din cauza unei accidentări grave la genunchi. În schimbul lui „Didi”, britanicii au achitat 600.000 de euro, însă nu s-au putut folosi de calitățile acestuia.
Ulterior, Dorin Goian a ajuns la Rangers, în vara anului 2011. Fostul fotbalist era cumpărat de scoțieni de la Palermo, pentru 500.000 de euro și evolua în 42 de meciuri pe Ibrox, timp în care a marcat un singur gol.
Ultimul român de la Rangers este Ianis Hagi, cel care evoluează și în prezent pentru scoțieni. În vara anului 2020, internaționalul român era cumpărat de la Genk, cu 3.5 milioane de euro. În cei peste 4 ani petrecuți la gruparea britanică, Prințul a strâns 100 de meciuri, a marcat 16 goluri și a oferit 22 de assist-uri.