Rangers a ajuns la capătul răbdării cu Philippe Clement.
UPDATE 23:30: Rangers a anunțat plecarea lui Philippe Clement, aflat din octombrie 2023 pe banca echipei.
„Rangers confirmă că s-a despărțit în această seară de antrenorul primei echipe, Philippe Clement. Clubul ar dori să-i mulțumească sincer lui Philippe pentru munca asiduă și dăruirea sa în timpul mandatului său. O nouă actualizare din partea clubului va urma în timp util”.
Phillipe Clement, demis de la Rangers
Sâmbătă, Rangers a cedat cu scorul de 0-2 în fața celor de la St. Mirren. În urma acestui rezultat, gruparea de pe Ibrox rămâne pe locul 2 în Scoția, însă se află la o distanță de 13 puncte față de marea rivală Celtic.
Parcursul oscilant din actualul sezon i-a făcut pe oficialii lui Rangers să renunțe la Philippe Clement. Chiar dacă mutarea nu a fost oficializată încă, jurnaliștii britanici dau ca sigură plecarea tehnicianului care l-a readus pe Ianis Hagi la un nivel bun.
Philippe Clement a fost puternic contestat în ultima perioadă la Rangers, iar fanii echipei i-au cerut demisia la fiecare meci. Una dintre primele variante vehiculate este reprezentată de Steven Gerrard, ultimul antrenor care a cucerit titlul cu formația scoțiană.
Rangers, gata să-l convingă pe Ianis Hagi să semneze un nou contract
Aflat din 2020 la Rangers, Ianis Hagi a avut parte de mai multe momente bune în tricoul scoțienilor. Cu toate acestea, internaționalul român și-ar dori să schimbe campionatul din nou sezon, chiar dacă oficialii de pe Ibrox nu-și doresc să se despartă de fotbalist.
Ianis Hagi a respins prima ofertă de prelungire a celor de la Rangers, însă conducerea clubului nu se lasă. Scoțienii urmează să vină cu o nouă propunere pentru fotbalist, în speranța că acesta va fi convins să-și pună semnătura pe foaie.
„Am auzit că sunt hotărâți să-l convingă să semneze un nou contract. Trebuie să ia decizii cu privire la cine sunt cei mai buni jucători ai lor. Îmi amintesc că despre Hagi s-a vorbit foarte mult în urmă cu mai multe sezoane și, când l-am văzut, mi-a fost clar că are talent.
Problema este că plutește în această manieră liberă, cere jucătorilor să-i dea mingea. Cu astfel de oameni în lateral, ești mereu vulnerabil când apar probleme. El poate face ceva un pic special, apoi renunță la joc și este aproape ca și cum Rangers ar juca în 10 jucători.
Deci trebuie să ia o decizie, în general, cu privire la rolul lui în echipă. Altă problemă la Rangers este situația lor financiară. Dacă îl lasă pe Hagi să plece, va trebui să cheltuiască bani pentru un înlocuitor.
Să pierzi un jucător-cheie gratis în timp ce te lupți din punct de vedere financiar este o lovitură mare. Acest aspect va juca cu siguranță un rol. Cred că se va lua în considerare acest lucru, dar mă aștept că vor face tot posibilul pentru a-l aduce la o nouă înțelegere, în loc să-l piardă gratuit”, a spus Mick Brown, un cunoscut scouter care a lucrat pentru Manchester United, potrivit footballinsider247.com.