Cristi Chivu a oferit un discurs emoționant după debutul său senzațional pe banca celor de la Parma, scor 2-0, cu Bologna.
Cristi Chivu, discurs filozofic și emoționant după Parma – Bologna 2-0
Tehnicianul român a început extraordinar mandatul la Parma, cu o victorie entuziasmantă în fața unei formații de Champions League: Bologna.
Cristi Chivu și-a lăudat elevii, dar a ținut să-l amintească și pe fostul antrenor al echipei, Fabio Pecchia.
„Mai multe felicitări decât mine merită antrenorul și omul Fabio Pecchia, pentru ceea ce a făcut pentru această echipă și pentru acest oraș. Am găsit o echipă pregătită să înfrunte o formație puternică precum Bologna, construită pentru a ajunge în Liga Campionilor.
Am încercat să reaprind acea scânteie la echipă și băieții au răspuns într-un mod excepțional, pentru că Parma avea nevoie să obțină puncte. În ultimele zile am vorbit mult cu ei, am încercat să ating butoanele potrivite pentru a reaprinde flacăra.
Sper că această victorie ne va oferi liniște sufletească și seninătate pentru a face lucrurile bine”, a declarat Cristi Chivu, conform sportmediaset.it.
Cristi Chivu, idol la Parma după primul meci: „Debut de vis”. Dennis Man s-a trezit după numirea românului pe bancă
Cristi Chivu (44 de ani) a debutat cu dreptul pe banca celor de la Parma.
Parma s-a impus cu scorul de 2-0 contra celor de la Bologna și a ieșit, cel puțin pentru moment, din zona retrogradării. Cristi Chivu a venit cu un suflu nou la echipa de pe Ennio Tardini, care nu mai câștigase din noiembrie 2024 un meci.
După duelul cu Bologna, Cristi Chivu a fost lăudat la scenă deschisă de presa din Italia.
„Chivu relansează Parma, care nu mai câștigase de aproape două luni și Bologna nu pierduse de aproape două luni, dar situația s-a inversat pe Tardini, unde Bonny și Sohm au adus victoria echipei gazdă.
Un 2-0 care a reprezentat o eliberare pentru Del Prato și colegii săi, care au obținut trei puncte imense în lupta pentru salvare. Debut de vis pentru Cristian Chivu, care la primul meci pe banca unei echipe de seniori a obținut un succes foarte important”, au scris cei de la Corriere dello Sport.