Cristi Chivu a fost numit oficial antrenorul Parmei, iar Adrian Mutu a fost printre primii care i-au transmis un mesaj de încurajare.
Fostul atacant al naționalei României i-a urat mult succes și a subliniat că aceasta este o oportunitate uriașă pentru Chivu, în ciuda situației dificile în care se află echipa.
Misiune dificilă pentru Chivu la Parma
Numirea lui Chivu vine într-un moment de criză pentru Parma, echipa lui Dennis Man și Valentin Mihăilă ocupând locul 18 în Serie A, cu doar 20 de puncte după 25 de etape. Presiunea este uriașă, iar patronul american Kyle Krause a decis să renunțe la Fabio Pecchia în încercarea de a salva echipa de la retrogradare.
Pentru Cristi Chivu, aceasta este prima experiență la nivel de seniori, iar Mutu consideră că este un pas important nu doar pentru fostul său coleg, ci pentru toți antrenorii români care activează în campionate puternice.
Adrian Mutu: „E o mare oportunitate pentru el”
„L-am felicitat, i-am urat baftă, mă bucur pentru el. E o mare oportunitate pentru Cristi Parma, e o ocazie de a demonstra că şi antrenorul român e capabil.
Eu cred că are mult de muncă, aşa cum i-am spus, dar este un antrenor capabil şi ar putea să facă faţă unei presiuni care există, pentru că Parma e într-un moment delicat.
E o mare oportunitate şi o şansă pentru el. Sper să reuşească, e prietenul meu, i-am spus şi îi spun şi acum, public, baftă multă.
Ne bucurăm nu numai pentru el, dar pentru toţi antrenorii români din Italia, Spania ş.a.m.d. Aşa cum a fost şi Cosmin (n.r: Contra) la Alaves, aşa cum a fost şi Gâlcă la Espanyol. Baftă multă şi la cât mai multe succese!”, i-a transmis Adrian Mut