Anunț de maxim interes înainte de FCSB – PAOK. Ce se întâmplă cu suporterii echipei din Salonic

Meciul retur dintre FCSB și PAOK din play-off-ul de accedere în optimile de finală din Europa League a fost programat de UEFA să se dispute joi seară de la ora 19:45 pe Arena Națională.

În primă fază se preconiza că urma ca echipa din Salonic să fie însoțită de maxim 2.700 de suporteri la București, în baza acelui procent de 5% stabilit de regulament în ceea ce privește numărul de bilete de care trebuie să dispună formația oaspete la astfel de evenimente.

A fost suplimentat numărul de bilete alocate fanilor echipei oaspete pentru returul dintre FCSB și PAOK din Europa League, până la 4000

În cursul zilei de marți însă, publicația greacă gazzetta.gr a informat că între cele două cluburi s-a ajuns la un acord pentru suplimentarea numărului de bilete pentru fanii lui PAOK până la 4000.

Ulterior, după câteva ore, această chestiune a fost confirmată în mod oficial și de către clubul alb-negru prin intermediul unui comunicat postat pe site.

Pe de altă parte însă, sursa citată anterior a mai transmis apoi și că destul de mulți dintre fanii „vulturilor” ar fi reușit inclusiv să își procure tickete de acces în alte zone ale stadionului, astfel încât, susțin jurnaliștii greci, ar fi de așteptat ca galeria lui PAOK să fie formată pe Arena Națională chiar și din mai mult de 5 sau 6 mii de suporteri.

De asemenea, este destul de bine cunoscut și faptul că ultrașii actualei campioane a Greciei se află în relații destul de bune cu cei din „Peluza Sud Steaua”. Așadar, este posibil ca și aceștia din urmă, sau mai bine spus unii dintre ei, să își facă apariția joi seară pe cel mai mare stadion al țării pentru această partidă dintre FCSB și PAOK.

Campioana României pornește cu prima șansă la calificarea în optimile de finală

În ceea ce privește jocul propriu-zis, după cum se știe deja foarte bine, această manșă retur urmează să pornească de la scorul de 2-1 pentru campioana României.

În turul de pe „Toumba”, Andrei Gheorghiță și Joyskim Dawa, introduși pe teren la pauză, au reușit să marcheze la scurt timp, în minutele 50 și 60, după ce anterior, în prima repriză, Samatta deschisese scorul pentru formația antrenată de Răzvan Lucescu.

Echipa care se va califica din această dublă manșă se va duela în optimile de finală cu una dintre Eintracht Frankfurt și Olympique Lyon, chestiune care se va definitiva după tragerea la sorți organizată de UEFA în acest sens la Nyon în cursul zilei de vineri, 21 februarie.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare