Eugen Neagoe i-a făcut praf pe șefii de la Gloria Buzău, chiar înainte de meciul cu FCSB, fiind dezamăgit de condițiile pe care le oferă clubul.
Eugen Neagoe i-a făcut praf pe șefii clubului! Ce l-a scos din sărite înainte de meciul cu FCSB
Antrenorul celor de la Gloria Buzău a fost scos din sărite de lipsa de implicare a conducătorilor. Terenul s-a prezentat execrabil înainte de meciul cu FCSB, iar muncitorii au fost nevoiți să improvizeze pentru a salva situația.
„Așteptăm de la Doamne-Doamne să facă minuni. Nu pot face nimic. Vorbesc de câteva zile, dar nu mă ascultă nimeni. Cred că, dacă puneam o folie pe teren, era altceva. Dar am alte treburi, nu pot să mă ocup de teren. Sunt doi muncitori, săracii.
Mi-ar fi plăcut să jucăm pe un teren bun. Noi pasăm, niciodată nu le-am cerut jucătorilor să facem anti-fotbal. Nu îmi convine absolut deloc cum se prezintă terenul”, a declarat Eugen Neagoe înainte de Gloria Buzău – FCSB, conform Digi Sport.
Marius Șumudică, discurs incredibil despre Gigi Becali. Cum a comentat victoria obținută de FCSB cu PAOK
Marius Șumudică a avut un discurs incredibil despre Gigi Becali, după ce FCSB a reușit să câștige duelul cu PAOK, scor 2-1.
„Mi-am schimbat opinia şi despre PAOK, şi despre FCSB. Mă aşteptam la PAOK să fie o echipă mult mai puternică, nu urmărisem, dar ştiam ce înseamnă Răzvan Lucescu, ştiu cum pregăteşte meciurile, dar au fost zguduiţi de probleme interne, el suspendat.
Nu trebuie omis nici faptul că FCSB a arătat bine în campania asta, merită felicitaţi din punctul acesta de vedere. Să faci atâtea puncte, să reprezinţi România e o onoare, chiar dacă la foarte multe dintre meciuri au avut şi noroc, foarte mare noroc. Dar norocul face parte fiecare domeniu în care activezi, îţi trebuie un gram de noroc, dar nu le iau din merite, îi felicit.
Calificarea nu cred că e jucată, au luat o opţiune serioasă, stadionul va fi plin, atunci trebuie să te gândeşti…la mine vin 6-7000 de suporteri, dar vin mereu. Unele echipe în campionat au câte 2-3000 se umflă până la 7000, vine băiatul ală cu microfonul şi nu li se mai cere factura cum se cere la geaca mea. La alte meciuri, vine lumea îşi ia ceai, că e cald, va fi spectacol.
FCSB e echipa care timp de opt ani, până au luat campionatul, au construit, au o mână de fier acolo, mă refer la Gigi Becali, şi trebuie să recunoaştem că au făcut rezultate, mai glumim noi, dar n-avem ce să spunem.
Sunt acolo sus, sperăm ca şi Rapidul în viitorul apropiat, pe drumul acesta sănătos clădit de cei doi acţionari, să meargă în Europa”, a spus Marius Şumudică după ce FCSB a învins-o pe PAOK Salonic.