Viorel Moldovan a trasat obiectivul principal pentru Șumudică. Ce spun rapidiștii despre lupta la titlu

Marius Șumudică are un obiectiv clar la Rapid, iar președintele clubului, Viorel Moldovan, a făcut un anunț ferm în privința așteptărilor pentru finalul sezonului regulat. Oficialul giuleștenilor a precizat că prioritatea absolută este calificarea în play-off, iar orice altceva va fi analizat ulterior.

Viorel Moldovan despre lupta Rapidului: „Titlul nu este un obiectiv în acest moment”

Viorel Moldovan a recunoscut că, deși fanii își doresc titlul, echipa nu poate emite, deocamdată, pretenții la câștigarea campionatului. Principalul obiectiv este accederea în primele șase echipe ale Ligii 1, iar un alt vis important rămâne Cupa României, trofeu care ar putea asigura o prezență în Europa League.

La cum am început acest sezon, în momentul de faţă, ţinta principală rămâne playoff -ul. Rămâne de văzut ce se va întâmpla când vom ajunge acolo. Clar, astăzi, când mai sunt 4 meciuri până la finalul sezonului regular, obiectivul principal rămâne calificarea în playoff. După care, vom vedea ce se va întâmpla. Ne dorim şi câştigarea Cupei României, avem un culoar interesant.

Rămâne de văzut dacă vom reuşi acest lucru. Rapid are o tradiţie din aces punct de vedere. Dacă vom reuşi să câştigăm acest trofeu, va fi cel mai scurt drum de a ajunge în cupele europene. Nu vreau să vorbesc despre titlu, suntem încă departe de acest lucru. Important e să ajungem în playoff, să facem posibilul să ajungem acolo. E clar că playoff-ul va fi total diferit, trebuie să ridicăm cât mai mult nivel. Altă încărcătură, e alt nivel acolo„, a spus Viorel Moldovan pentru AS.

Viorel Moldovan, cuvinte de laudă pentru FCSB

Deși rivalitatea dintre Rapid și FCSB este una de notorietate, Viorel Moldovan a recunoscut meritele echipei antrenate de Elias Charalambous. După victoria din deplasare cu PAOK, campioana României a demonstrat că este în acest moment echipa care ține steagul sus pentru fotbalul românesc în Europa.

FCSB, în momentul de faţă, este echipa care merită respectul tuturor. Ține trena fotbalului românesc, este acolo, la masa bogaţilor. Ne dorim să fim şi noi, în viitorul apropiat, acolo. Trebuie să ne întoarcem acolo.”, a mai spus Moldovan.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare