FCSB va da piept cu PAOK Salonic în play-off-ul pentru calificarea în optimile de finală din UEFA Europa League. Manșa tur va avea loc astăzi, de la ora 22:00, pe faimoasa arenă „Toumba”. Returul este programat la o săptămână distanță, la București, într-o atmosferă electrizantă.
După cum se știe deja destul de bine, roș-albaștrii au câștigat în toamnă pe pământ elen, scor 1-0, în fața formației pregătite de către Răzvan Lucescu. Potrivit părerilor oamenilor de fotbal din România și cuvintelor experților, trupa lui Elias Charalambous nu va mai avea parte de teste asemănătoare celui din octombrie.
Andrei Vochin nu crede că FCSB poate face față în dubla manșă cu PAOK Salonic din Europa League
În viziunea lui Andrei Vochin, grecii pornesc cu un avantaj considerabil. În primul rând, este vorba despre diferența de buget existentă între PAOK Salonic și FCSB.
Vochin s-a raportat apoi la faptul că elevii lui Răzvan Lucescu vor da dovadă de concentrare maximă în UEFA Europa League. De ce? În campionat au călcat greșit, iar parcursul european a devenit foarte important.
„Cred că PAOK are un avantaj clar. Sunt bugete clar diferite, echipa cu bugetul mic o păcălește o singură dată pe cea cu buget mai mare. FCSB este angrenată pe două fronturi. PAOK a cam pierdut contactul cu vârful în Grecia, miza pentru Salonic este acum parcursul în Europa”, a afirmat Andrei Vochin, citat de digisport.ro.
Părerea lui Andrei Vochin, similară cu cea a lui Dorin Goian
Structura „echipa cu bugetul mic o păcălește o singură dată pe cea cu buget mai mare” are cu siguranță legătură cu faptul că PAOK a ratat ocazii imense în toamnă pe propriul gazon.
Într-o oarecare măsură, s-ar putea spune că rezultatul de atunci nu a reflectat realitatea din teren, mai ales că FCSB a rezistat unui asalt în inferioritate numerică. Acest aspect a fost punctat și de către Dorin Goian, în dialog cu Sport Pe Surse.
„Cred că «dubla» asta va fi mult mai grea. Trebuie să fim corecți, PAOK în acel meci din toamnă a avut ocazii destul de clare. Mie mi-a plăcut PAOK în acel meci, chiar dacă a pierdut. Vor fi două partide foarte dificile pentru FCSB.
Trebuie să fim totuși încrezători, până la urmă și FCSB se află într-o perioadă bună. Pare o echipă care s-a regăsit și în campionat, dar este clar că trebuie să se aștepte la o dublă manșă foarte grea. Este de preferat să joci al doilea meci pe teren propriu”, a declarat fostul fundaș.