Mihai Teja (46 de ani) s-a despărţit de clubul danez Vejle, după o experienţă de aproximativ 4 luni pe banca formației nordice. Alături de tehnician, au mai plecat şi Mario Nicolae, directorul sportiv al clubului, dar şi „secundul” Dragoș Militaru.
Sub conducerea lui Mihai Teja, Vejle a reușit să câștige șase puncte din opt meciuri, perioadă în care adversare i-au fost cele mai bune formaţii din Danemarca, precum FC Copenhaga, FC Midtjylland şi Randers.
Teja, surprins total de decizia clubului
Fostul antrenor de la FCSB sau Voluntari aştepta reluarea campionatului danez. După pregătirea de iarnă, Vejle a fost programată să joace pe 23 februarie împotriva lui Brondby. Mihai Teja încerca să ridice echipa din subsolul clasamentului. Dar, românii de la această echipă au fost anunţaţi, pe nepusă-masă, că societatea a fost vândută, conform unui comunicat publicat AICI.
Domnule Teja, ce s-a întâmplat, de ce aţi plecat de la Vejle?
Este simplu, am plecat din cauză că s-a vândut clubul. Am văzut că a tot apărut că românii de la Vejle au fost daţi afară, că sportiv echipa era rău… Nu, am fost şi noi anunţaţi recent că s-a vândut clubul. M-am trezit cu chestia asta, care vine ca un şoc!
Până acum, clubul era deţinut de un om de afaceri din Republica Moldova, de un investitor din China şi de un acţionar danez. Ei au decis să vândă acțiunile. A venit o nouă conducere, care, probabil, va lucra cu propriul staff tehnic.
Mi-au spus că despărțirea de mine este o decizie a clubului, că ei doresc un proiect local. Pot spune că este un ghinion pentru mine, că s-a vândut chiar acum.
De ce spuneți asta?
Pentru că echipa începea să arate bine. Jucam un fotbal bun, încercam să fim ofensivi. De exemplu, antrenorul de la Midtjylland mi-a şi spus, la meciul direct, că noi am jucat mai bine. Am suferit 4 înfrângeri în această perioadă: două cu FC Copenhaga, despre care ştim că este o echipă obişnuită să joace în Liga Campionilor, una cu FC Midtjylland şi una cu Randers, care e pe locul 3, se bate la campionat.
Echipa avea 0 puncte (n.r. – acum are 6 puncte), e greu să câştigi 7 partide la rând, dacă la asta se aştepta cineva. Am transferat doar doi jucători în această iarnă.
Au rămas datori către dvs.?
Nu, se achită totul până la finalul contractului, care era scadent în vară. Eu nu am venit aici pentru bani, am mers la Vejle ca să muncesc, ca să construiesc, ca să reușim ceva. Mi-am dorit această provocare. Să nu vă închipuiţi că sumele sunt foarte mari.
Am vrut să antrenez şi să reușesc la Vejle. Dar, din păcate, mi s-a spus că a fost vândut clubul, că s-a făcut deal-ul şi aste e…Eu sunt bucuros şi mândru, sper că am lăsat o imagine bună aici pentru antrenorii români, în general.
Mihai Teja a pregătit-o pe Vejle în opt partide oficiale și a înregistrat o victorie, trei remize și patru eșecuri. Echipa are șase puncte, după 17 etape scurse din campionatul danez.