Novak Djokovic, fostul lider mondial și unul dintre cei mai titrați jucători din istoria tenisului, a anunțat că este gata să revină în competiții după accidentarea suferită la Australian Open 2025. Campionul sârb s-a retras în semifinale, în meciul cu Alexander Zverev, însă recuperarea a decurs perfect, iar acum este pregătit să lupte pentru al 100-lea titlu din carieră.
Novak Djokovic, refăcut complet: „Sunt gata pentru noi victorii”
Djokovic a declarat, într-un interviu pentru cotidianul muntenegrean Vijesti, că leziunea de la coapsa stângă este aproape complet vindecată și că a primit aprobarea echipei medicale pentru a se antrena și concura din nou. El a confirmat că va participa la turneul de la Doha, programat între 17 și 22 februarie.
Cu 99 de trofee în palmares, Djokovic vizează cucerirea titlului cu numărul 100 la turneul din Qatar. La începutul anului, Djokovic a fost nevoit să abandoneze în semifinalele Australian Open, după ce a pierdut primul set în fața lui Alexander Zverev, scor 6-7 (5/7).
„Nu mai există nicio ruptură musculară. Leziunea este aproape 100% vindecată şi sunt gata să merg spre alte victorii.
Am primit undă verde de la echipa medicală pentru a mă putea antrena şi pregăti. Mai sunt şapte zile până la turneul de la Doha, iar eu îmi respect programul”, a declarat Nole într-un interviu publicat de cotidianul muntenegrean Vijesti.
Accidentarea care l-a scos pe Djokovic din luptă
Djokovic a fost nevoit să abandoneze în primul set al partidei cu Zverev, după ce a resimțit dureri severe. În timp ce părăsea terenul, „Nole” a fost huiduit de unii spectatori și criticat pe rețelele sociale, unde s-a pus la îndoială gravitatea accidentării sale.
Pentru a-i ironiza pe contestatari, sârbul a postat pe conturile de social media o fotografie a RMN-ului efectuat, cu mesajul: „Las asta aici pentru toți experții în leziuni sportive!”
Chris Fowler, jurnalist ESPN, a oferit detalii suplimentare despre accidentare. Acesta a precizat că, în cazul unor astfel de accidentări, este esențial ca recuperarea să fie tratată cu maximă precauție, pentru a evita recidiva.
„Nu este o glumă, este destul de adâncă! Se află în partea cea mai profundă a ischiobialului şi asta este o problemă, fiind un muşchi mare. Este greu să îl tratezi corect. Nu are flux sanguin mare, aşa că este mai greu de tratat decât alţi muşchi.
Nu poţi grăbi revenirea, trebuie să fii foarte sigur înainte de a te întoarce. De obieci, dacă te uiţi la astfel de accidentări în sport, este vorba despre câteva luni de recuperare„, a spus Fowler, citat de forbes.com.