Cristiano Ronaldo continuă către borna 1.000, după ce a reușit să înscrie primul său gol de la împlinirea vârstei de 40 de ani.
Cristiano Ronaldo, către borna 1.000! Portughezul continuă să impresioneze și la 40 de ani
Cristiano Ronaldo, ajuns la 40 de ani, a fost titular în partida dintre Al-Nassr și Al-Heifa, încheiată cu victoria echipei sale, scor 3-0, în etapa a 19-a a campionatului din Arabia Saudită.
Acesta a fost primul său meci după împlinirea vârstei de 40 de ani, iar superstarul portughez și-a oferit un cadou întârziat cu două zile, reușind să înscrie.
Golul său a venit în minutul 74, când a finalizat din prima o centrare, stabilind scorul final. Astfel, Ronaldo a ajuns la 924 de goluri în carieră și continuă să urmărească marele record:1.000 de reușite, un record care l-ar face unic în istoria fotbalului.
Până la 30 de ani, CR7 a marcat 463 de goluri, iar în următorul deceniu a adăugat alte 460, cifre absolut senzaționale pentru superstarul portughez.
Planurile lui Cristiano Ronaldo după retragere
Cristiano Ronaldo a dezvăluit într-un interviu acordat canalului portughez Canal 11 că, deși nu se gândește încă la retragerea din fotbal, are deja planuri clare pentru ce va urma. Starul lui Al Nassr, care tocmai a împlinit 40 de ani, a confirmat că intenționează să devină proprietarul unui club, vis pe care îl consideră inevitabil.
Cât despre locul unde va investi, Ronaldo spune că este deschis oportunităților. În final, starul portughez a dezvăluit că nu simte că îi lipsește ceva din impresionanta sa colecție de trofee, chiar dacă nu a câștigat Cupa Mondială.
„Îmi place să joc, dar ştiu că se va termina. Peste unul, doi sau trei ani, nu ştiu. Nu-mi pasă. Pasiunea rămâne cel mai important lucru. Înainte de un meci, am întotdeauna acel nod în stomac, am întotdeauna acea adrenalină care mă face să transpir. Încă simt asta şi pasiunea asta mă face să continui să joc.
De ce să fiu manager sau director sportiv al unui club când pot fi proprietar? Este unul dintre visurile mele şi sunt sigur că îl voi îndeplini pentru că viaţa mi-a permis să mă gândesc la aceste mari obiective. Asta este ceea ce se va întâmpla. În Portugalia sau în străinătate? Depinde de oportunităţi. Aşa cum am spus, este o afacere. Şi dincolo de asta, nu vreau un singur club, vreau mai multe cluburi.
Sincer să fiu, nu cred că îmi lipseşte vreun titlu. Cred că mi-am îndeplinit visul de a câştiga ceva cu echipa naţională (Euro în 2016). Aşa că nu cred că ar fi corect să spun: ‘Îmi lipseşte Cupa Mondială’. Sunt foarte recunoscător pentru ceea ce am reuşit să realizez atât pe teren, cât şi în afara lui. Dacă voi câştiga Cupa Mondială, voi fi mândru şi asta m-ar face foarte fericit. Dar, sincer, nu acesta este obiectivul meu”, a spus el, potrivit news.ro.