De la o legendă la alta! Simona Halep, mesaj emoționant pentru Gică Hagi la a 60-a aniversare a „Regelui”

Simona Halep i-a transmis un mesaj emoționant lui Gică Hagi, în ziua în care „Regele” a împlinit 60 de ani.

Simona Halep nu l-a uitat pe „Regele” Gică Hagi și i-a transmis un mesaj superb: „E o legendă a sportului românesc!”

Simona Halep chiar a făcut o glumă, precizând că Gică Hagi este într-o formă extraordinară, având determinare suficientă pentru a face noi performanțe în ftotbal.

„Am făcut un filumuleţ deja. Poate nu trebuia să spun. Îi doresc la mulți ani, este un exemplu, o legendă a sportului românesc. Ceea ce a făcut cu Academia, ce face în continuare, jos pălăria.

Când l-am văzut ultima dată, mi-a zis să mă implic și eu, i-am zis: ‘Gică, te las pe tine’ că ai mai multă energie şi mai multă dorinţă. Eu, momentan, sunt pe chill”, a spus Simona Halep.

Sorana Cîrstea i-a transmis un mesaj emoționant Simonei Halep: „O parte din mine s-a retras cu tine!”

Sorana Cîrstea i-a transmis un mesaj emoționant Simonei Halep, după ce dubla câștigătoare de Grand Slam și-a anunțat retragerea.

Simona Halep s-a retras oficial din tenis după participarea la Transylvania Open, iar Sorana Cîrstea a fost printre primele persoane care au îmbrățișat-o în acest moment complicat.

Ulterior, tot Sorana Cîrstea a revenit pe rețelele de socializare, postând un lung mesaj emoționant pentru sportiva care a reprezentat România la cel mai înalt nivel.

„În seara aceasta am plâns, pentru că o parte din mine s-a retras cu tine. 27 de ani de amintiri… Îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru sportul nostru, pentru România şi pentru noi.

Îţi doresc tot binele din lume în acest nou capitol al vieţii… ne vedem curând pe partea cealaltă, Simona Halep”, a transmis Sorana Cîrstea pe reţelele sociale.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare