Ovidiu Burcă a explicat de ce a pierdut Oțelul duelul cu Dinamo: „A fost o decizie greșită, e frustrant!”

Ovidiu Burcă a explicat de ce a pierdut Oțelul Galați meciul cu Dinamo, scor 0-1, în Superliga României.

Ovidiu Burcă a explicat înfrângerea suferită de Oțelul cu Dinamo: „A fost o decizie greșită!”

Așa cum era de așteptat, antrenorul moldovenilor nu a putut ignora decizia controversată a „centralului” din prelungiri. Dinamo a beneficiat de o lovitură de la 11 metri transformată de Astrit Selmani, dar Ovidiu Burcă este de părere că nu trebuia acordat penalty.

„E frustrant, dar asta este situaţia. încep sa mă gândesc mai mult la ce am de făcut. A trecut, încerc să stau concentrat pe ce avem de făcut. Ne aşteaptă un meci contra Rapidului, toată frustrarea trebuie transformată în energie. Trebuie să îmi felicit echipa! Au făcut multe lucruri bune.

Am încercat să schimbam multe lucruri, cel mai important lucru este să văd că echipa are creştere de la meci la meci.

Din păcate s-a încheiat cum s-a încheiat, mai echitabil era un egal. A fost o decizie greşita, dar asta este. Am avut o discuţie cu arbitrul şi mi se pare că nu e în spiritul jocului.

VAR-u ăsta uneori parcă mai mult rău face… Dinamo e o echipă foarte bună, are o mobilitate extraordinară!”, a spus Ovidiu Burcă, la primasport.ro.

Zeljko Kopic le dă o veste uriașă fanilor după Dinamo – Oțelul 1-0: „Da, o să mai vină un jucător!” Ce a spus despre meciul cu gălățenii

Zeljko Kopic le dă o veste uriașă fanilor dinamoviști după victoria obținută cu Oțelul Galați, scor 1-0, în Superliga României.

Tehnicianul croat a precizat că vrea să mai transfere un fundaș la Dinamo, tocmai pentru a fi sigur că are un lot competitiv pentru restul sezonului. În ceea ce privește meciul cu Oțelul, Kopic a recunoscut că jocul echipei sale nu a fost cel mai strălucit de până acum.

„Nu a fost cea mai bună performanță, dar cel mai important este că am obținut cele trei puncte. Suntem foarte bine acoperiți în plan ofensiv, să nu uităm că îl așteptăm și pe Politic. Aștept mai mult și de la Alex Pop, trebuie să fie mai determinat, dar îl înțeleg, pentru că nu este ușor să joci pentru Dinamo. Așteptările de la el sunt foarte mari.

Abdallah a avut o evoluție foarte bună, iar din acest punct de vedere cred că stăm bine. Totuși, lucrăm să vedem dacă mai putem aduce un jucător și în compartimentul defensiv, pentru a fi mai bine acoperiți și acolo.

Nu am fost dezamăgit de Cîrjan, însă am făcut o schimbare tactică, deoarece este foarte greu să joci pe un astfel de teren. Este dificil să construiești faze de atac când gazonul se află într-o asemenea stare”, a declarat Zeljko Kopic după Dinamo – Oțelul 1-0.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare