Înaintea meciului dintre FCSB și Manchester United, oficialii Stelei au ținut să-i taxeze pe cei de la Premier League.
Misiune îndeplinită pentru oficialii Stelei
Concret, cei care administrează paginile de rețele sociale ale celor de la Premier League au numit-o Steaua pe FCSB înaintea meciului cu Manchester United. La scurt timp, oficialii trupei din Ghencea au reacționat și le-au cerut englezilor să schimbe imediat ceea ce au transmis.
După câteva zile de așteptare, cei de la Premier League au ținut să-și ceară scuze în fața celor de la Steaua și să anunțe că FCSB nu mai este trecută cu brandul roș-albastru în articolele apărute.
”În primul rând, ne cerem iertare pentru întârzierea cu care am răspuns. Ne-am recunoscut eroarea și am modificat denumirea, FCSB în loc de Steaua București. Acest lucru se poate observa în tabelul cu rezultatele din Europa League. Încă o dată, ne pare rău pentru orice neplăcere cauzată”, se arată în e-mail-ul trimis de Premier League către AS47.
Englezii o numiseră Steaua pe FCSB
Oficialii Stelei sunt atenți la tot ce mișcă în mediul online. În urmă cu mai bine de o săptămână, Manchester United a câștigat cu Fulham, iar cei care se ocupă de administrarea paginii oficiale a Premier League au scris că pentru trupa lui Ruben Amorim urmează duelul cu Steaua București.
La scurt timp, Steaua a reacționat în secțiunea de comentarii și i-a somat pe englezi să schimbe cât mai repede denumirea în FCSB.
„Premier League, Manchester United nu va juca joi cu Steaua București, ci cu FCSB. Este o echipă complet diferită. Am câștigat o bătălie juridică privind deținerea mărcii Steaua și realizările asociate acesteia. Drept urmare, Steaua București, deținătoarea de drept a titlului de Cupă Europeană, concurează în prezent în divizia a doua a României.
Potrivit sentințelor instanței române, SC FC FCSB SA a folosit ilegal numele Steaua București între 2003 și 2014. Având în vedere impactul semnificativ pe care o astfel de eroare îl poate avea asupra percepției publice a clubului nostru, vă rugăm să faceți o corecție publică pentru a modifica această greșeală din articol. Salutări!„, a transmis Steaua.