Gigi Becali s-a convins după FCSB – Manchester United 0-2: „Sunt prea puternici pentru noi! Strategia a fost greșită”

FCSB a cedat cu scorul de 0-2 în fața celor de la Manchester United, în ultima etapă din faza principală a Europa League.

În urma acestui rezultat, FCSB a încheiat această fază a competiției pe locul 11 în clasament, în timp ce United se situează pe 3. Mâine, de la ora 14:00, campioana României va afla cu cine va juca în play-off-ul competiției.

Gigi Becali: „M-am așteptat să jucăm și noi fotbal”

La scurt timp după încheierea partidei, Gigi Becali a plecat de la stadion. Patronul FCSB-ului a oferit o reacție la cald și a recunoscut superioritatea clară a celor de la Manchester United.

Sunt prea puternici pentru noi. Acum mi-am dat seama. Nu putem cu ei. Sunt prea puternici. Putea să intre bara aia (n.r. șutul lui Daniel Bîrligea), 1-1. Fotbalul se joacă să mai dai și tu gol. Părerea mea e că strategia asta cu 5 fundași nu a mers.

Astăzi am învățat că fotbalul nu merge doar pe război, trebuie și calitate. M-am așteptat să jucăm și noi fotbal. Nu m-a dezamăgit nimeni, dar strategia nu a fost bună. Fotbalul este să ai posesia și tu„, a spus Gigi Becali.

Imagini din loja unde va sta Gigi Becali

Gigi Becali a fost ultima dată pe Arena Națională în luna mai, atunci când FCSB sărbătorea titlul de campioană. De atunci, patronul roș-albaștrilor nu a mai mers pe cel mai mare stadion al țării, însă o va face în această seară cu Manchester United.

În acest sezon, afaceristul a mai fost prezent la un singur meci, însă nu în România. Se întâmpla tot în Europa League, în duelul FCSB-ului cu PAOK, încheiat 1-0 pentru campioana României la Salonic.

Gigi Becali a stat la loja cu numărul 110, iar patronul FCSB-ului a fost așteptat în cele mai bune condiții. Acesta a avut o masă mare în jurul său și 12 farfurii în care au fost servite preparatele dulci și sărate din meniul avut la dispoziție.

Potrivit informațiilor de la fața locului, în farfuriile din loja lui Gigi Becali s-au regăsit cartofi la cuptor, carne de vită, salată de vinete, salată de boeuf, zacuscă și prăjituri, anunță gsp.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare