Mihai Rotaru s-a enervat după prestaţia modestă a Universității Craiova din partida cu Rapid, scor final 1-0 pentru giuleșteni, şi ar dori să-l schimbe pe Costel Gâlcă.
Mirel Rădoi este în pole-position, dar o altă propunere surprinzătoare a venit de la nivel înalt.
Dragomir l-ar vedea pe Mutu la CSU Craiova
Fostul președinte al LPF a mărturisit că dacă ar fi avut putere de decizie la Universitatea Craiova l-ar fi adus pe banca tehnică pe Adrian Mutu.
”Părerea mea e că Rotaru greșește. Nu joacă nimic echipa, dar nu are nici jucători. E antrenor chiar foarte bun Gâlcă. Rădoi este un om serios, un antrenor serios, dar și lui îi trebuie jucători de mare valoare.
Nu își dă nimeni seama că la Craiova nu e niciun mijlocaș de valoare. Poate ăsta de a venit după accidentare de joacă și fundaș (n.r. – Vladimir Screciu). Căpățînă este cel mai bun fundaș dreapta din țară, dar nu joacă acolo. În faza de atac nu are niciunul pe viteză.
Rotaru greșește că îl dă afară pe Gâlcă, cu toate că Rădoi este antrenor super. Dar nici nu cred că vine Rădoi la Craiova. Rădoi e de bani mulți. Eu dacă eram la Craiova știi pe cine luam? Pe Mutu.
Este antrenorul care vine pe turnantă cel mai tare. În locul lui nu mă duceam la Ploiești. Petrolul are o galerie nemaipomenită, dar acolo nu se duce nimeni cu bani. Eu dacă eram la Craiova îl luam pe Mutu”, a declarat Dragomir la fanatik.ro.
Sorin Cârțu și Mirel Rădoi s-au împăcat
Sorin Cârțu a spus că s-a împăcat cu Mirel Rădoi, însă asta nu înseamnă neapărat că antrenorul este o variantă în momentul de față.
„Eu nu știu nimic (n.r. despre ședință), nu m-a anunțat nimeni pe mine. Se poate să fie ceva între Mihai Rotaru și Costel Gâlcă. E o ședință, e ceva nornal la finalul unei etape. Mereu se întâmplă asta. Eu nu știu mai multe. Haideți să vedem ce discută. (n.r. dacă există clauza de 500.000 de euro) Scrie în contract, da.
(n.r. despre varianta Mirel Rădoi) Îl iubesc în continuare pe Mirel Rădoi. S-a întâmplat demult ce știți dumneavoastră, dar eu nu trăiesc în trecut. Eu nu vorbesc de el ca o variantă, ci doar despre ce înseamnă pentru mine Rădoi. I-am transmis și mesaje de sfârșit de an. A fost ceva așa, dar am trecut”, a spus Sorin Cârțu, pentru Sportpesurse.ro.