Liviu Ciobotariu, fostul antrenor de la FC Botoșani, a oferit primele declarații despre mutarea fiului său, Denis Ciobotariu, la Rapid București.
Fundașul central a ajuns în această iarnă în Giulești de la Sepsi și deja a debutat sub comanda lui Marius Șumudică. Tehnicianul, în vârstă de 53 de ani, s-a declarat mândru de fiul său și a explicat de ce consideră că transferul reprezintă un progres în cariera acestuia.
Liviu Ciobotariu: „A fost decizia lui Denis”
Liviu Ciobotariu a subliniat că Denis a luat singur decizia de a semna cu Rapid, dar a apelat la sfatul său înainte de a face acest pas.
Antrenorul a vorbit despre proiectul ambițios dezvoltat de Rapid sub conducerea lui Dan Șucu și a evidențiat stabilitatea financiară a clubului, care a făcut posibilă aducerea unor jucători de valoare.
Liviu Ciobotariu a ținut să precizeze, de asemene, că succesul lui Denis nu a fost rezultatul vreunei presiuni părintești, ci al muncii sale.
„Mă bucură acest transfer. Alegerea i-a aparținut, în totalitate, lui Denis. E adevărat că m-a întrebat, în mare parte, despre situația în care era el, înainte să semneze cu Rapid. Eu i-am spus că ar fi un pas înainte pentru el.
Eu spun că da. Pentru că, din punctul meu de vedere, Rapid o să fie o echipă foarte puternică. Deja se văd investițiile domnului Șucu. Mă refer la transferuri, la infrastructura pe care a îmbunătățit-o la Rapid. Eu cred că, pe viitor, Rapid va deveni o forță în România. Nu că n-ar fi fost, în trecut. Doar că, înainte, era o formație foarte iubită, cu tradiție, mediatizată. Dar acum, eu cred că va trece la un nivel superior și pentru că are o stabilitate financiară pe care nu o avea până la venirea domnului Șucu. Și de asta mă bucur că Denis a ajuns aici”, a declarat Liviu Ciobotariu, pentru sport.ro.
Demis de FC Botoșani, Liviu Ciobotariu ar urma să revină foarte rapid în Superliga, în locul lui Emil Săndoi la Poli Iași
Doar că se pare că sunt șanse destul de mari ca tehnicianul în vârstă de 53 de ani să nu stea prea mult departe de fotbal. Asta pentru că, potrivit gsp.ro, el ar fi în acest moment principalul favorit pentru a-l înlocui pe Emil Săndoi pe banca tehnică a celor de la Poli Iași.
Gruparea din Copou a pierdut în cursul zilei de sâmbătă pe teren propriu în fața celor de la Hermannstadt, scor 0-2, în etapa cu numărul 23 din acest sezon regulat de Superliga.
Astfel, ieșenii au ajuns la 8 partide consecutive fără victorie în campionat și se află în prezent pe locul 14 în clasament, de baraj, cu 22 de puncte, cu 3 în plus față de FC Botoșani, formația de pe prima poziție direct retrogradabilă în Liga 2, dar care însă în prezent are și un joc mai puțin disputat față de Poli Iași.
Așadar, în acest context, conform sursei citate anterior, Emil Săndoi este practic aproape demis de la gruparea moldoveană și ar urma, după cum s-a notat anterior, ca Ciobotariu, liber de contract în acest moment, să vină în locul lui.