Clubul Rapid a anunțat recent în mod oficial că l-a adus sub formă de împrumut până la finalul acestui sezon pe David Ankeye de la Genoa, cealaltă echipă la care Dan Șucu este acționar majoritar.
Probleme birocratice în cazul lui David Ankeye la Rapid, exact cum s-a întâmplat și cu Aaron Boupendza și Clinton N’Jie la începutul sezonului
Doar că fanii formației din Giulești mai au de așteptat până să îl vadă la treabă pe atacantul nigerian în vârstă de 22 de ani. Asta pentru că, exact cum s-a întâmplat și cu Aaron Boupendza și Clinton N’Jie la începutul actualei stagiuni, este nevoie de ceva timp pentru a se rezolva anumite chestiuni de natură birocratică în legătură cu această mutare. Anunțul a fost făcut în mod public chiar de către Victor Angelescu, acționarul minoritar al clubului alb-vișiniu.
„Sigur nu va juca o perioadă, pentru că trebuie să-i obținem avizul de muncă și știam asta. Chiar dacă a jucat în Italia, tot trebuie să iei acest drept de muncă, acest aviz, și durează o lună.
Poate vor fi trei săptămâni, dar de obicei ține între trei săptămâni și o lună. Are voie să circule, poate veni oricând în România, dar ca fotbalist are nevoie de acel aviz”, a spus el, potrivit digisport.ro.
Perioadă extrem de agitată în Giulești
De notat că această chestiune se produce în contextul în care în ultima perioadă în Giulești au mai existat și problemele care i-au vizat pe N’Jie, cel care nu a făcut deplasarea în Dubai pentru cantonamentul de iarnă tot din cauza unor chestiuni birocratice, și Boupendza, care, după cum se știe deja destul de bine, a refuzat să revină în țară alături de restul coechipierilor săi la finalul stagiului de pregătire din Emiratele Arabe Unite, gabonezul ajungând totuși între timp în România, chiar dacă situația sa pare încă departe de a fi rezolvată.
De asemenea, antrenorul Marius Șumudică a lăsat recent de înțeles că simte că nu ar avea parte de sprijin total în prezent dinspre conducere și, în plus, i-a criticat și pe suporteri pentru anumite evenimente petrecute cu ocazia meciului de pe teren propriu cu Poli Iași.
Pe de altă parte, mai există în aceste zile și problema reprezentată de Benjamin Siegrist, portarul titular din prima parte a acestui sezon, care însă a fost înlocuit de la finalul anului trecut cu Marian Aioani, ca urmare a unei accidentări suferite de primul.
Nu în ultimul rând, se pare că în cursul zilei de miercuri s-ar fi produs o altercație la antrenament între Christopher Braun și Xian Emmers, iar acesta din urmă ar risca să fie exclus din lot.
În schimb, după ce și aici au existat anumite complicații în ultima perioadă, cei de la Rapid au reușit totuși în cele din urmă să rezolve aducerea lui Denis Ciobotariu de la Sepsi Sf. Gheorghe încă de acum.