Dan Alexa și Gabriel Tamaș au acceptat o propunere neașteptată venită din partea unui post de televiziune din România.
Dan Alexa a confirmat că va face pereche cu Gabi Tamaș la America Express
Chiar dacă este antrenorul celor de la CS Tunari, Dan Alexa va lua o pauză de pe bancă și va participa la un reality-show difuzat pe Antena 1. La fel va proceda și Gabi Tamaș, oficialul celor de la Concordia Chiajna, iar cei doi vor face pereche pentru a cuceri marele premiu de 30.000 de euro.
Ediția din acest an va avea loc în Vietnam, Filipine, Coreea de Sud, iar filmările vor dura aproximativ o lună și jumătate. În momentul în care a fost întrebat dacă vor câștiga câte 20.000 de euro fiecare, Dan Alexa a început să zâmbească, însă nu a negat că această sumă este departe de cea adevărată.
„Da, e adevărat, mergem. Va fi o experiență interesantă. Nu aș fi mers cu altcineva decât cu Gabi. Este prietenul meu de foarte mulți ani.Sincer, nu m-am uitat foarte mult la emisiune înainte. Abia acum încep să înțeleg ce presupune și realizez că e foarte greu. Cel mai bun partener posibil este Gabi.
Mă va ajuta mult și cu siguranță va fi o experiență care mă va scoate din zona mea de confort. În ultimii ani eram obișnuit să mă ocup doar de lucrurile care mă interesau. Cred că această experiență îmi va prinde bine. Și da, a contat și aspectul financiar.
Am început deja pregătirile și urmează să finalizăm transferurile. Am avut înțelegere de la primar și, în plus, am un staff tehnic foarte bun. Ștefan Grigorie este colaboratorul meu, îl am pe Alin Ilin, care a fost antrenor principal, și pe preparatorul fizic Panduru, de asemenea cu experiență ca „principal”. Nu voi pierde mult din campionat. Probabil voi lipsi doar la unul-două meciuri.
Avem anduranță, dar dacă nu te ia nimeni la autostop, ce mai câștigi? Poți să alergi ca Ben Johnson și degeaba. Contează și șansa. Dar cred că va fi o experiență interesantă, una de care chiar aveam nevoie. Tamaș e campion la asta, el mănâncă orice fără probleme. Eu, mai greu… Dar vedem, mergem să ne distrăm, în primul rând„, a spus Alexa, potrivit gsp.ro.
Tamaş a spus că fumează de la vârsta de 5 ani
Recunoscut pentru escapadele sale bahice, cu termopane sparte sau nopţi petrecute după gratii în Israel, Gabi Tamaş s-a „lăudat” că fumează de la 5 ani.
„Ce, știau ăștia că fumez? Fumez de la cinci ani și nu a scris nimeni niciodată. Hai, lasă… . Da! De la cinci ani fumez! La mine s-a scris că am băut o bere. M-a cheama nea Victor Becali. Și-mi mai aprindeam câte o țigară, iar el mă întreabă: «Mă, tu fumezi?». Stai, bre, că ne-am întâlnit acum două săptămâni și tot fumam.
Dar, la un moment dat, m-am lăsat și eu. Fără caterincă! Din clasa a opta până în clasa a noua. Și m-am reapucat. Dar nu te gândi, dacă vreau să nu fumez două sau trei săptămâni, nu fumez! Nu e nicio problemă. Ce e șocant că fumez de la cinci ani? Găseam un chiștoc pe jos și-l aprindeam! Doar nu fumam pachete„, a afirmat Tamaş pentru prosport.ro.