Tudor Giurgiu şi Nadia Comăneci au bătut palma să realizeze un documentar excepțional despre Montreal 1976

Performanţa Nadiei Comăneci de la Montreal 1976, când a luat „10”-le perfect, merită un film. Care se face face. Documentarul va fi lansat în 2026, la 50 de ani distanţă de la prestaţia care a uimit o lume întreagă.

Producţia va fi coordonată și regizată de Tudor Giurgiu, cel care a contribuit și la filmul biografic „Nasty”, despre celebrul Ilie Năstase, apărut în primăvara anului trecut.

Tudor Giurgiu a mers în SUA

Tudor Giurgiu se află chiar în această perioadă în Statele Unite ale Americii, la Oklahoma, pentru a se documenta în vederea acestui film de referință pentru istoria sportului din România și, totodată, a Jocurilor Olimpice.

„Domnul Tudor Giurgiu îşi doreşte să facă un documentar despre momentul Montreal. Anul viitor, se vor împlini 50 de ani de când s-a atins perfecţiunea în gimnastică la o ediţie olimpică.

În acest sens, dânsul se află cu echipa dumnealui, în Oklahoma, pentru documentare“, a declarat Nadia Comăneci la OrangeSport.

Reamintim, la Olimpiada de la Montreal din 1976, Nadia Comăneci, în vârstă de 14 ani, devenea prima gimnastă din istorie care primea nota 10 pur, în urma unui exerciţiu executat fără cusur la paralele.

După câteva momente de confuzie, arbitrii au confirmat că Nadia Comăneci devenea prima gimnastă din istorie care primea nota 10. În total, la ediţia de la Montreal, sportiva noastră a primit şapte note de 10.

Nadia, apariţie strălucitoare la Gala Globurilor de Aur 2025

„Zeiţa de la Montreal” a întors toate privirile la Gala Globurilor de Aur 2025, de la Los Angeles. Nadia Comăneci a fost o apariţie strălucitoare şi sexy într-o salopetă de culoare albastră.

Fosta mare gimnastă a mers alături de soţul ei, Bart Conner, şi s-a fotografiat cu mai multe personalităţi din lumea filmului, între care şi actriţa Jane Seymour.

Nadia a postat un clip pe Instagram în care dansează, iar imaginile s-au viralizat pe reţelele sociale. „E timpul să petrecem„, a scris fosta mare gimnastă, iar imaginile sunt AICI.

Fosta sportivă, ajunsă la 63 de ani, a adunat peste 1.000 de like-uri în prima oră de la postarea legată de apariţia la Globurile de Aur 2025.

În cadrul acelei gale, actorul american de origine română Sebastian Stan a câştigat premiul pentru cel mai bun actor într-un film comedie/ musical cu rolul din „A Different Man”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare