Costel Gâlcă anunță schimbări la Universitatea Craiova după 1-1 cu Dinamo. Ce l-a deranjat la jucătorii săi

Antrenorul Universității Craiova, Costel Gâlcă, a fost vizibil afectat după egalul (1-1) din derby-ul cu Dinamo, un meci în care echipa sa a irosit numeroase ocazii de gol. Deși oltenii au dominat partida și au avut câteva șanse importante, portarul dinamoviștilor, Roșca, a fost eroul serii, reușind mai multe intervenții spectaculoase.

Antrenorul oltenilor a recunoscut dificultățile din compartimentul ofensiv și a anunțat că Universitatea Craiova este în discuții pentru aducerea unor noi atacanți. Gâlcă și-a îndreptat deja atenția către următoarea confruntare, împotriva Rapidului, un alt test important pentru echipa sa.

Costel Gâlcă anunță schimbări la Universitatea Craiova!

După acest rezultat, formația din Bănie se clasează pe poziția a 4-a, în timp ce „câinii” din Ștefan cel Mare sunt pe o poziție mai sus, cu un avantaj de doar un punct.

E frustrant să ai 4-5 ocazii clare şi să nu câştigi acest meci. Ei au avut cornerul şi o ocazie prin Cârjan, şi nimic mai mult. Am avut ocaziile clare, e păcat. Ne doream să înscriem mai mult. Am dat peste un portar care a scos mingi imposibile. Lukic a făcut o primă parte bună. A avut şansa să marcheze, dar nu a marcat. Dar a făcut un efort de echipă foarte bun. Am avut ocazii şi e frustrant că nu putem să câştigăm. Sper ca la următorul meci să înscrie.

E mai greu pentru noi să putem să luăm ceea ce ne dorim. Avem discuţii cu unii atacanţi, sperăm ca săptămâna viitoare să poată veni măcar unul. Putem să mai înbunătăţim jocul. Adeversarul este unul bun, per total sunt mulţumit de ce am văzut pe teren. Doar că nu am putut să marcăm.

A fost un moment de neatenţie, numai pe acolo puteau marca. Vine un alt meci important, cu Rapid, şi ne dorim să şi câştigăm. E foarte important să acumulăm puncte. Sper să se întoarcă şansele din seara asta, trebuie să fie un echilibru în fotbal. Îmi doresc ca la următoarele meciuri să marcăm„, a spus Costel Gâlcă la digisport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare