Antena 1 a dat lovitura. A reuşit să convingă două nume importante din fotbalul românesc să participe la următorul sezon din „Asia Express”. Au fost luptători pe teren, acum vor fi „gladiatori” într-o provocare care îi scoate din zona de confort.
Conform unor informaţii din piaţa media lansate de cancan.ro, Gabriel Tamaș și Dan Alexa vor participa la următorul sezon din „Asia Express”.
Anamaria Prodan s-ar considera „trădată”
Cei doi viitori coechipieri de la show-ul TV au mai multe lucruri în comun, printre care şi faptul că ambii au colaborat cu Anamaria Prodan Reghecampf în carierele lor de jucători. Femeia le-a fost impresar.
Despre Dan Alexa s-a zvonit că el ar fi fost mai mult decât apropiat de cea care este agent de fotbalişti, ba chiar relaţia lor ar fi dus la divorțul dintre femeie şi Laurenţiu Reghecampf. Şi antrenorul a spus că a fost afectat de apropierea dintre fosta lui soţie şi Dan Alexa.
”Clar, m-a deranjat foarte tare. Îmi pare rău că nu am luat decizia atunci (n.r. – de a se despărți, de a divorța). Am suferit din dragoste, da. Dacă mă întrebi de episodul ăla, da, m-a deranjat rău de tot. Nu mi-aș fi închipuit niciodată că Anamaria ar putea face așa ceva”, a spus Reghecampf în podcastul lui Cătălin Măruță.
Anamariei Prodan nu i-a căzut foarte bine că Tamaş, care îi este bun prieten, a acceptat să meargă cu Dan Alexa la „Asia Express”. Ba chiar ar vedea acest lucru ca pe o trădare a amiciției.
Impresara şi Alexa nu-şi mai vorbesc de o bună bucată de vreme, iar momentul în care femeia i-a dat un pumn celui poreclit „Chirurgul” a rămas faimos.
Anamaria Prodan l-a salvat pe Tamaş, la FCSB
Unul dintre cei mai rebeli jucători pe care i-a avut fotbalul românesc a evoluat şi la FCSB. Gabi Tamaş a creat problemele sale obişnuite şi la clubul patronat de Gigi Becali.
Antrenorul de atunci, Laurențiu Reghecampf, dar şi Mihai Stoica, managerul echipei, au vrut să-l dea afară, după ce Tamaş a petrecut mai mult într-un cantonament.
De la București, Anamaria Prodan a încercat să rezolve situația, dar Gabi Tamaș i-a dat o replică memorabilă la telefon.
„Mă sună Reghe: ‘Gata, afară, să nu mai văd, uite, ne amenință pe toți ăsta’. I-am spus că-l sun eu. Dacă punea mână pe vreunul era deranj. Și-l sun: ‘Ce faci, Găbiță?’. Zice ‘Bine, manageră. Uite, aici, stau și eu, beau un șpriț’. Și stau, vorbesc și vorbesc, și îi spun că e târziu, că trebuie să se culce și el.
Mi-am luat bilet să mă duc. Acum, cum să-l scot la Gigi Becali? L-am sunat și m-a întrebat ce s-a întâmplat. Orice ar zice oricine, orice ar încerca oricine, nu o să mai aibă și nici eu nu o să mai am prietenie și încredere cum am avut noi în perioada aia.
I-am zis lui Gigi că diavolul își bagă coada. ‘Patroane, trebuie să-l aduci acasă și să vorbești cu el’. Ne-am dus și a vorbit cu el”, a declarat Anamaria Prodan, potrivit iamsport.ro.