Cu Radu Drăgușin titular, Tottenham s-a făcut de râs în FA Cup cu o echipă de Liga 5. După ieșirea românului, londonezii au deblocat jocul

Radu Drăgușin a fost titular la Tottenham și în meciul disputat de echipa londoneză în cursul zilei de duminică în deplasare în FA Cup cu Tamworth, echipă din Liga 5 engleză.

Radu Drăgușin a fost schimbat după primele 90 de minute ale meciului Tamworth – Tottenham 0-3 din FA Cup, decis în prelungiri, după 0-0 în timpul regulamentar

La finalul celor 90 de minute, scorul a fost egal, 0-0, cu internaționalul român încasând un cartonaș galben în minutul 60. De ceva timp regulamentul din această competiție s-a schimbat, în sensul că în caz de egalitate nu se mai rejoacă partida pe terenul formației oaspete din primul meci, așa cum se întâmpla până în urmă cu doar câteva stagiuni, ci se merge în prelungiri, două reprize de câte 15 minute, și eventual la lovituri de departajare, dacă este cazul, cum este formatul tradițional în cupele din celelalte țări europene.

Înainte de startul primei reprize de prelungiri, fundașul central român a fost schimbat de antrenorul Ange Postecoglou cu Djed Spence. Tot atunci, au intrat pe teren pentru „pinteni” și Heung-Min Son și Dejan Kulusevski.

Abia în minutul 101 au reușit cei de la Tottenham să deblocheze partida, beneficiind de un autogol semnat de Nathan Tshikuna. Ulterior, au punctat Kulusevski și Brennan Johnson pentru formația din Nordul Londrei, în minutele 107 și 118, stabilindu-se astfel scorul final, 3-0 pentru Tottenham, echipă care s-a calificat astfel în „16”-imile de finală din actuala ediție de FA Cup.

Fundașul central român a primit nota 7.2 din partea celor de la Sofascore

Pentru prestația sa din acest joc, Radu Drăgușin a fost notat de către cei de la Sofascore cu 7.2, puțin sub media echipei sale, care a fost de 7.36.

Cifrele internaționalului român în această partidă:

Atingeri: 70
Șuturi blocate: 3
Intercepții: 2
Degajări: 3
Pase reușite/încercate: 46/58
Mingi lungi reușite/încercate: 4/9

Cel mai probabil, antrenorul lui Tottenham a decis să îl schimbe pe Drăgușin după primele 90 de minute pentru că a ajuns la concluzia că românul a fost oricum suprasolicitat în ultima perioadă, în contextul absențelor lui Cristian Romero, Micky van de Ven și Ben Davies. De altfel, Ange Postecoglou chiar a punctat acest aspect la conferința de presă premergătoare acestui meci.

Ange Postecoglou apreciază foarte mult efortul depus de Radu Drăgușin în ultimele săptămâni

„Am spus tot timpul că unii dintre jucătorii noștri, uneori, sunt judecați pe nedrept în acest moment din cauza situației în care ne aflăm. Nu doar că Radu are doar 22 de ani și încă luptă în Premier League.

Ar fi bine dacă ar fi înconjurat de jucători care joacă regulat, dar are lângă el un tânăr de 18 ani (n.r. Archie Gray), care nu este fundaș central, trei portari diferiți, probabil chiar patru, de când este în echipă, fundași diferiți…

Cred doar că Radu și Archie au fost incredibili pentru noi, având în vedere circumstanțele și vom crește din asta. Eu chiar cred asta. Radu a fost grozav (n.r. cu Liverpool). A fost cu adevărat concentrat și disciplinat împreună cu Toni (n.r. portarul Antonin Kinsky).

Suntem fericiți de Radu și de felul în care se dezvoltă. A trebuit să lupte. A avut o problemă săptămâna trecută și nu era aproape de 100%. Probabil că este unul dintre cei care au nevoie de puțină odihnă, dar nu avem opțiuni acolo. În fiecare săptămână el se descurcă cu asta”, a spus antrenorul australian de origine greacă.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare