Se anunță noi plecări la CFR Cluj. Dan Petrescu a mai trecut doi jucători pe lista neagră, după Peter Michael și Vasile Mogoș

Dan Petrescu (57 de ani), antrenorul de la CFR Cluj, și-a exprimat în mai multe rânduri nemulțumirea în legătură cu lotul „feroviarilor”. Ardelenii au început treaba și se ocupă atât de plecări, cât și de sosiri. Până în prezent, Peter Michael, Vasile Mogoș și Luca Mihai și-au luat deja adio de la CFR, iar Alexandru Țîrlea, fotbalist crescut de Real Madrid, a semnat cu gruparea clujeană, după cum a fost cazul și în privința lui Andres Sfaiț.

Ar urma ca în cel mai scurt timp alți doi elevi de-ai „Bursucului” să își încheie aventurile în cadrul echipei patronate de către afaceristul Ioan Varga.

Anton Kresic și Matija Boben, OUT de la CFR Cluj

Potrivit celor de la gsp.ro, fundașii centrali Anton Kresic (28 de ani) și Matija Boben (30 de ani) sunt aproape de despărțirea de CFR Cluj.

Croatul Kresic a început stagiunea pe gazon, însă odată cu trecerea timpului nu a mai prins deloc minute. A marcat o singură dată în acest sezon, în Conference League, în victoria cu Maccabi Petach Tikva, scor 1-0. Beneficiază în prezent de o ofertă din Arabia Saudită.

De partea cealaltă, slovenul Boben, din 2023 în Gruia, nu a mai evoluat pentru CFR Cluj din data de 29 octombrie. Atunci, apărătorul central a fost titular integralist contra celor de la FC Argeș, în Cupa României. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.

Dacă Boben și Kresic vor pleca, pe lângă titularii din centrul apărării, Leo Bolgado și Matei Ilie, Dan Petrescu îi va mai avea la dispoziție pe Daniel Graovac, Costel Avram și Alan Aussi.

Clujenii și-au tras fotbalist crescut de Real Madrid: „A ajuns deja în cantonament”

După plecarea lui Vasile Mogoș, conducerea din Gruia s-a orientat către un fundaș dreapta cu un trecut important. Și-au fixat privirile asupra lui Alexandru Țîrlea, în vârstă de 24 de ani, ex-junior la Real Madrid, despărțit de Gimnastic de Tarragona, din Liga a 3-a iberică.

CFR Cluj a obținut semnătura apărătorului, potrivit lui Ioan Varga, omul de afaceri de la „cârma clubului”. În urmă cu 6 ani, Țîrlea devenea primul român care evolua pentru gruparea blanco în Youth League. S-a întâmplat într-o victorie la scor cu AS Roma, 6-1. A ajuns deja în cantonamentul desfășurat de „feroviari” în Spania.

„Am semnat cu Alex Țîrlea, e rezolvat transferul. A ajuns deja în cantonament, se antrenează cu echipa”, a afirmat Ioan Varga, finanțatorul CFR-ului, în dialog cu sportpesurse.ro.

Fundașul s-a bucurat de convocări la loturile României U17, U18, U19, U21 și U23. În acest sezon, Alexandru Țîrlea a adunat doar nouă meciuri la Gimnastic de Tarragona.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare