Real Madrid, ofertă rușinoasă pentru Trent Alexander-Arnold. Ce sumă vor madrilenii să plătească pentru fundașul lui Liverpool

Trent Alexander-Arnold a avut o seară de uitat în derby-ul dintre Liverpool și Manchester United, terminat la egalitate, scor 2-2. Fundașul dreapta, considerat de obicei unul dintre cei mai buni jucători ai echipei, a fost criticat dur pentru prestația sa, în special în repriza a doua.

Liverpool, liderul din Premier League, era așteptat să domine o echipă a lui Manchester United aflată într-o formă slabă sub comanda lui Ruben Amorim. Totuși, „diavolii” au oferit o replică solidă, iar jocul slab al lui Alexander-Arnold a fost un factor care a atras atenția.

Trent-Alexander Arnold nu a fost menajat după 2-2 cu United

Jamie Carragher, fostul mare fundaș al lui Liverpool, crede că oferta recentă venită din partea Real Madrid a avut un impact asupra evoluției lui Alexander-Arnold. Presa din Anglia și Spania a dezvăluit că Real Madrid ar fi oferit 20 de milioane de euro pentru transferul fundașului în această iarnă, în condițiile în care contractul său cu Liverpool intră în ultimele șase luni.

„Cred că a fost foarte slab. Mă aşteptam să aibă o prestaţie mai bună, mai ales în zonele în care domină de obicei. E un playmaker. Credeam că sistemul lui Manchester United i se va potrivi de minute, cu multe spaţii şi multe centrări.

Credeam că acum, când toată lumea îl vorbeşte de rău, va face un meci mare. A fost slab în apărare şi nu prea a avut ce face în atac. Doar el şite dacă a fost afectat de ultimele zvonuri, dar faptul că a jucat slab la primul meci după oferta lui Real Madrid îmi spune că l-a afectat”, a spus Jamie Carragher, la skysports.com.

Gary Neville critică oferta Real Madrid

Pe de altă parte, Gary Neville, fost jucător al lui Manchester United, consideră că oferta Real Madrid a fost jignitoare și lipsită de respect față de Liverpool și față de valoarea lui Alexander-Arnold.

„Real Madrid e un club uriaş. Cred că a fost o ofertă insultătoare. Uneori au tendinţa de a se comporta aşa, crezând că pot obţine mereu ce vor. Liverpool este un al club uriaş. Nu l-ar fi vândut niciodată pe Trent în luna ianuarie, pentru 20 de milioane de lire”, a spus şi Neville.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare