OFICIAL! FCSB a făcut primul transfer al iernii!

FCSB a anunțat oficial în cursul zilei de vineri prima mutare din această iarnă pe piața transferurilor. Este vorba despre portarul ceh Lukas Zima, fost la Petrolul Ploiești, despre care se știa oricum deja de destul de mult timp că a ajuns la o înțelegere cu actuala campioană a României.

FCSB a anunțat oficial transferul lui Lukas Zima de la Petrolul Ploiești, mutare care era oricum rezolvată deja de ceva timp

În ultimele săptămâni, în spațiul public s-a vorbit despre faptul că mutarea goalkeeper-ului în vârstă de 30 de ani s-a realizat în schimbul sumei de 250.000 de euro, chiar dacă în primă fază oficialii clubului de pe „Ilie Oană” ar fi dorit undeva la 500.000 de euro.

În cele din urmă, „lupii galbeni” au fost nevoiți să accepte doar jumătate din două motive. În primul rând pentru că Zima îi informase anterior că nu își mai dorește să continue la Ploiești și în al doilea rând din cauza situației financiare în continuare destul de delicate de la clubul galben-albastru.

Așadar, Lukas Zima vine la FCSB ca să îl înlocuiască pe Andrei Vlad, cel care a fost până acum rezerva lui Ștefan Târnovanu, iar ulterior despărțirii de echipa roș-albastră a semnat chiar cu Petrolul Ploiești, formația preluată recent la nivel de bancă tehnică de către Adrian Mutu.

Portarul ceh de 30 de ani vine în locul lui Andrei Vlad pentru a-i crea concurență titularului Ștefan Târnovanu

„FCSB anunță transferul lui Lukáš Zima, provenit de la Petrolul Ploiești.

Portarul ceh în vârstă de 30 de ani, care va purta tricoul cu numărul 38, se va deplasa alături de noii săi colegi în cantonamentul de iarnă din Antalya.

Lukáš îl va înlocui în lotul nostru pe Andrei Vlad, al cărui contract s-a încheiat și căruia îi mulțumim pentru contribuția adusă.

Clubul nostru îi urează bun venit și să aibă parte de cât mai multe succese alături de Campionii României!”, au informat cei de la FCSB prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului.

Lukas Zima a reușit să impresioneze în Superliga prin evoluțiile foarte bune avute de el în poarta celor de la Petrolul. Rămâne însă acum de văzut dacă el va putea să îi creeze o concurență serioasă la FCSB titularului Ștefan Târnovanu sau va avea de asemenea doar un rol de rezervă la echipa antrenată de Elias Charalambous și Mihai Pintilii, așa cum s-a întâmplat în ultimele sezoane cu Andrei Vlad.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare