Cristiano Ronaldo, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie, a dezvăluit ce va face după ce își va încheia cariera de jucător. În vârstă de 39 de ani, superstarul lui Al-Nassr continuă să impresioneze pe teren, însă deja își conturează viitorul în afara gazonului.
Prezent la gala Globe Soccer Awards din Dubai, portughezul a făcut un anunț care a stârnit interesul lumii fotbalului.
Ronaldo exclude cariera de antrenor: „Nu voi fi niciodată!”
Deși mulți mari fotbaliști aleg să devină antrenori după retragere, Cristiano Ronaldo a declarat ferm că nu se vede pe banca tehnică. În schimb, acesta a subliniat că își dorește să ocupe o poziție de conducere, vizând rolul de patron sau președinte al unui club important.
Întrebat dacă ar vrea să preia conducerea lui Manchester United, unul dintre cele mai importante cluburi din cariera sa, Ronaldo a evitat un răspuns direct. Totuși, el a menționat că este tânăr și are multe planuri ambițioase pentru viitor, alimentând speculațiile despre o eventuală implicare în fotbalul european la nivel înalt.
„Nu sunt un antrenor, nu voi fi niciodată! Poate o să fiu președinte de club, sau patron. O să vedem în curând, depinde de oportunitate. Am niște cluburi în minte, dar nu știu încă.
(n.r. Ai vrea să fii patron la Manchester United?) Sunt încă foarte tânăr, am multe planuri, dar, să rețineți: voi fi patronul unui club mare!”, a spus Cristiano Ronaldo, citat de ojogo.pt.
Ajuns la Al-Nassr în iarna lui 2023, Ronaldo a demonstrat că încă poate performa la cel mai înalt nivel.
În actualul sezon, atacantul portughez a adunat 19 meciuri, în care a marcat 16 goluri și a oferit 3 pase decisive. În total, pentru echipa saudită, Ronaldo a evoluat în 83 de partide, marcând 74 de goluri și contribuind cu 18 pase decisive.