Horațiu Moldovan (26 de ani) a surprins în momentul în care a decis să plece de la Atletico Madrid și a semnat cu Sassuolo, formație din liga a doua italiană.
Horațiu Moldovan, pe val la Sassuolo
După jumătate de an în care nu a jucat într-un meci oficial pentru Atletico Madrid, Horațiu Moldovan a făcut un pas în spate și a ajuns la Sassuolo. În Italia, portarul român s-a impus repede în primul 11 și a strâns 12 meciuri, suficient însă pentru a primi o distincție importantă.
Concret, Horațiu Moldovan este al doilea cel mai bun portar din Serie B, în momentul de față. Românul este depășit doar de Francesco Bardi, goalkeeper-ul celor de la Reggiana având o medie a notelor de 6,36.
- Francesco Bardi (Reggiana) – 6,36
- Horațiu Moldovan (Sassuolo) – 6,25
- Alessandro Micai (Cosenza) – 6,25
- Michele Cerofolini (Frosinone) – 6,25
- Stefano Gori (Spezia) – 6,23
8 goluri a încasat Horațiu Moldovan în cele 12 meciuri jucate pentru Sassuolo.
Horațiu Moldovan, noul Spiderman de la Sassuolo
În cele din urmă s-a dovedit că alegerea lui Moldovan a fost una inspirată, în condițiile în care a redevenit titular la echipa de club. Evoluțiile portarului român sunt apreciate la maximum în Peninsulă, iar italienii l-au asemănat pe fostul goalkeeper al Rapidului cu personajul animat Spiderman, datorită reflexelor sale ieșite din comun.
„Cu performanțele sale, portarul a reușit să transforme poarta lui Sassuolo într-o adevărată fortăreață. Au fost o serie de rezultate pozitive care au împins echipa spre vârful clasamentului.
Moldovan a crescut exponențial. De la începutul sezonului a dat dovadă de mari reflexe, capacitate de citire a jocului și conducere, făcându-se tot mai mult un punct de referință pentru apărare. Toate caracteristicile l-au făcut nu doar un portar de mare calitate, dar și un jucător indispensabil pentru proiectul lui Sassuolo pentru prezent și pentru viitor„, au scris italienii.