Marius Sava a jucat pentru Genoa în sezonul 2001 – 2002 și a fost coechipier la momentul respectiv pe „Luigi Ferraris” cu alți trei fotbaliști români, Adrian Mihalcea, Valentin Năstase și Paul Codrea.
Cum vede Marius Sava implicarea lui Dan Șucu la Genoa, fosta sa echipă: „Cred că o să-i placă”
Fostul mijlocaș ofensiv nu a reușit să se adapteze prea bine la viața din Italia, acesta fiind motivul pentru care el a dorit să se întoarcă foarte rapid la Universitatea Craiova.
Acum, întrebat despre preluarea pachetului majoritar de acțiuni de la clubul rossoblu de către Dan Șucu, fostul fotbalist, în prezent în vârstă de 46 de ani, a opinat că omul de afaceri român, principalul finanțator de la Rapid, nu ar trebui să aibă probleme de adaptare la viața din Genova, mai ales că este vorba despre un oraș situat în apropierea altor centre urbane foarte importante și atractive.
De asemenea, cu aceeași ocazie, Sava și-a adus aminte și de perioada petrecută de el la „grifonul genovez” și a spus că regretă acum că la acea vreme nu a luptat mai mult pentru a continua în Serie A, dar, pe de altă parte, a punctat și că a făcut ceea ce a simțit la momentul respectiv.
De ce nu a reușit fostul fotbalist român să se adapteze în Italia
„Am fost surprins atunci când am văzut că un român va prelua un club din Italia! Vă dați seama, este bine pentru noi că s-a întâmplat asta. Pe autostradă, orașul este la o oră de Monte Carlo și de Milano, deci cred că o să-i placă.
Au trecut mai mult de 20 de ani de când am jucat pentru Genoa. Pe vremea mea, derby-urile frumoase erau cu Sampdoria, pentru că fanii sunt împătimiți. Am mers la Genoa cu Mihalcea și Vali Năstase, iar eu am jucat acolo timp de șase luni. Noi l-am găsit la Genoa pe Paul Codrea. Țin minte că l-am prins și pe Giovanni Stroppa, care câștigase Liga Campionilor cu AC Milan.
Eu eram foarte tânăr, dar a contat mult faptul că eram prima oară plecat de acasă. Am fost bucuros atunci când am plecat, dar nu am asimilat ce s-a întâmplat acolo, eram prea tânăr. Am și plâns, poate dacă mergeam mai târziu aveam alte perspective. Acum regret, dar am făcut ceea ce am simțit.
Aveam la vremea respectivă un salariu de trei-patru ori mai mare ca în România, iar contractul se întindea pe trei ani de zile. Dar nu m-am putut adapta și n-au mai contat banii. Eu cred că nici fotbalul de acolo nu m-a ajutat, pentru că se baza mai mult pe forță, iar eu eram un jucător tehnic”, a spus Marius Sava, potrivit prosport.ro.