Dan Șucu a devenit acționar majoritar la Genoa și a transferat deja în conturile clubului suma de 45 de milioane de euro.
Radu Drăgușin, vândut cu 25 de milioane de euro în urmă cu un an
În mod clar, Genoa a devenit și mai cunoscută în România datorită lui Radu Drăgușin, care a fost cedat în ianuarie 2024 celor de la Tottenham. Apărătorul central a devenit al 5-lea cel mai bine vândut fotbalist din istoria clubului italian, în schimbul sumei de 25 de milioane de euro.
Topul este condus de Krzysztof Piatek, care a ajuns la AC Milan, pentru 35 de milioane de euro. În total, Genoa a încasat peste 100 de milioane de euro de pe urma vânzării de fotbaliști în ultimii ani, astfel că Dan Șucu are toate motivele să fie optimist.
TOP cele mai scumpe vânzări din istoria celor de la Genoa:
- Krzysztof Piatek – de la Genoa la AC Milan – 35 de milioane de euro
- Cristian Romero – de la Genoa la Juventus – 31.5 milioane de euro
- Diego Milito – de la Genoa la Inter – 28 de milioane de euro
- Nicolo Rovella – de la Genoa la Juventus – 26 de milioane de euro
- Radu Drăgușin – de la Genoa la Tottenham – 25 de milioane de euro
Dan Șucu se poate umple de bani la Genoa
Spre deosebire de România, unde fotbaliștii se vând greu în schimbul unor sume importante, în Italia lucrurile stau complet diferit. Este adevărat, cheltuielile sunt unele considerabil mai mari, dar și profitul este pe măsură.
Ca un exercițiu de imaginație, ne putem gândi la sumele care pot intra în conturile lui Dan Șucu de pe urma celor mai valoroși fotbaliști de la Genoa. În momentul de față, cea mai bună cotă de piață este a danezului Morten Frendrup, evaluat la 20 de milioane de euro.
În lot, Genoa mai are fotbaliști cotați la sume uriașe de bani, iar mai jos vă sunt prezentați cei mai scumpi 5 jucători ai clubului deținut acum de Dan Șucu.
- Morten Frendrup (23 de ani) – 20 de milioane de euro
- Andrea Pinamonti (25 de ani) – 16 milioane de euro
- Vitinha (24 de ani) – 13 milioane de euro
- Fabio Miretti (21 de ani), De Winter (22 de ani) – 12 milioane de euro
- Johan Vasquez (24 de ani) – 10 milioane de euro
Ca o comparație, cel mai scump fotbalist de la Rapid este Aaron Boupendza, evaluat la 4 milioane de euro.