Ciprian Marica a ajuns la Schalke 04 liber de contract după despărțirea de VfB Stuttgart în iulie 2011, atunci când gruparea din Gelsenkirchen era antrenată de Ralf Rangnick, actualul selecționer al naționalei Austriei, una dintre viitoarele adversare ale României din campania de calificare la Cupa Mondială din 2026, din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.
Cum a analizat Ciprian Marica grupa României din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026
Fostul atacant, în prezent în vârstă de 39 de ani, a analizat această grupă preliminară din care mai fac parte Bosnia-Herzegovina, Cipru și San Marino și a apreciat că „tricolorii” au avut în principiu parte de șansă la tragerea la sorți de la Zurich, eveniment la care au participat inclusiv selecționerul Mircea Lucescu și Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.
Totuși, în ceea ce îi privește pe austrieci, fostul internațional român a opinat că aceștia sunt ușor favoriți în perspectiva duelurilor directe cu naționala României, prin prisma experienței lor mai mari la nivel continental, dat fiind faptul că mulți dintre componenții acestei echipe evoluează de ani buni în campioante puternice din Europa, în special în Germania.
Chiar și în aceste condiții însă, acționarul de la Farul Constanța a concluzionat spunând că, în viziunea sa, România are șanse destul de mari la calificarea la Campionatul Mondial, în baza rezultatelor foarte bune obținute de „tricolori” în ultimii doi ani, care au adus în mod evident un moral excelent în rândul fotbaliștilor pe care se bazează constant selecționerul Mircea Lucescu.
Verdict ferm: „Este o grupă grea, dar mă aștept să fim surpriza și să ne calificăm”
„Sună excelent. Ca un cadou de la Moș Crăciun. Are domnul Lucescu șansa lui. Nu degeaba a fost la tragerea la sorți. A venit cu ce trebuia.
Austria e o echipă matură, cu o medie de vârstă de 30 de ani. Sabitzer a ajuns la o vârstă, Arnautovic. Au jucători și la Bayern Munchen. Sunt jucători care au și experiență, dar și un antrenor cu experiență. Fostul meu antrenor de la Schalke.
La acest nivel experiența înseamnă să știe foarte bine să își dozeze nivelul, să să plieze pe orice sistem de joc. Din punctul acesta de vedere, vor avea un atu. Și matematic sunt în fața noastră.
Noi venim cu entuziasm, suntem o echipă solidă, unită. Sunt un grup care câștigă meci de meci și pe fondul acestor victorii băieții se depășesc. Este o grupă grea, dar mă aștept să fim surpriza și să ne calificăm la Mondial”, a spus Ciprian Marica, potrivit digisport.ro.