Gestul făcut de Ianis Hagi dupa penalty-ul transformat cu Celtic nu a fost trecut cu vederea! Pe cine s-a răzbunat mijlocașul lui Rangers

Ianis Hagi a făcut un gest care nu a fost trecut cu vederea imediat după ce a transformat o lovitură de la 11 metri în meciul cu Celtic.

Gestul făcut de Ianis Hagi dupa penalty-ul transformat cu Celtic nu a fost trecut cu vederea! Pe cine s-a răzbunat mijlocașul lui Rangers

Rangers și Ianis Hagi au pierdut un nou trofeu în fața marii rivale Celtic! În finala Cupei Ligii Scoției, românul a ieșit în evidență chiar la loteria loviturilor de departajare.

După 3-3 în timpul regulamentar, meciul a ajuns la lovituri de departajare, iar jucătorii de la Celtic au avut nervii mai tari. Totuși, Ianis Hagi și-a făcut excelent treaba și a înscris pentru Rangers, fiind chiar al doilea executant.

Kasper Schmeichel, goalkeeper-ul lui Celtic, a încercat să-l intimideze pe român înainte de a șuta, dar situația a fost „răzbunată” la scurtă vreme.

Portarul danez i-a adresat câteva cuvinte lui Ianis Hagi, dar românul a rămas calm și l-a învins de la punctul cu var.

După ce a marcat, Hagi nu s-a îndreptat imediat spre centrul terenului. A mai rămas câteva secunde în careu, unde i-a răspuns lui Schmeichel.

Cu un zâmbet pe buze, internaționalul român i-a spus câteva cuvinte danezului și a făcut un gest prin care i-a demonstrat că nu poate fi intimidat atât de ușor precum și-ar fi dorit Schmeichel.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare