Clubul Dinamo a fost amendat astăzi, 11 decembrie, de Comisia de Disciplină din cadrul Fedrației Române de Fotbal. Au fost sancționate derapajele fanilor de la trei meciuri din SuperLiga.
De asemenea, fundașul lateral Maxime Sivis a aflat cât va sta departe de gazon în urma eliminării suferite pe terenul nou-promovatei FC Buzău, în etapa a 19-a a sezonului regulat al principalei competiții interne. Francezul va reveni la ultimul duel al anului 2024, cel cu marea rivală Rapid. Asta presupune că va lipsi cu Poli Iași, în SuperLiga, și cu Petrolul, în Cupa României Betano.
Amenzile încasate de Dinamo din partea Comisiei de Disciplină a FRF
În ședința de miercuri a Comisiei s-a hotărât ca roș-albii să fie pedepsiți pentru comportamentul afișat de suporteri pe durata partidelor cu Petrolul Ploiești, Sepsi Sfântu Gheorghe și FC Buzău. La suma totală a amenzilor a fost adăugată și o penalitate de ordin financiar pentru „roșul” văzut de Maxime Sivis la Buzău.
„Petrolul – Dinamo – Incidente – În temeiul art. 82.1 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.b din RD, se sancționează clubul ACS Petrolul cu penalitate sportivă de 5.000 lei.
În temeiul art. 82.2 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.b din RD, se sancționează clubul SC Dinamo 1948 SA cu penalitate sportivă de 11.250 lei.
Dinamo – Sepsi – Incidente – În temeiul art. 82.1 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.b din RD, se sancționează clubul SC Dinamo 1948 SA cu penalitate sportivă de 16.875 lei.
FC Buzău – Dinamo – Eliminare Sivis Maxime James (oaspeți), Incidente – În temeiul art. 82.2 si 3.a și c, raportat la art. 83.2.d din RD, se sancționează clubul SC Dinamo 1948 SA cu penalitate sportivă de 22.500 lei.
În temeiul art. 63.1 lit. a, raportat la art. 63.2.4 lit. a din Reg. Disciplinar, se sancționează jucătorul Sivis Maxime James (Dinamo) cu suspendare pentru două meciuri și i se aplică o penalitate sportivă de 3.000 lei”, au decis cei din Comisia de Disciplină a FRF.
- Astfel, șefii lui Dinamo vor scoate din buzunar 50.625 de lei, iar Maxime Sivis va plăti 3.000 de lei pentru greșeala comisă pe terenul celor de la FC Buzău.
Ce se întâmplă în legătură cu stadionul care va fi ridicat în „Ștefan cel Mare”
Astăzi, 11 decembrie, ar fi trebuit ca CNI să vină cu un verdict cu privire la evaluarea financiară a ofertelor depuse de entitățile care își doresc să se ocupe de construirea stadionului lui Dinamo. Termenul a fost mutat pentru data de 23 decembrie 2024.
„Vă anunțăm că la data de 11.12.2024, 13:33:42, autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII SA a decalat termenul limită al etapei de Evaluare financiară la procedura de Licitație deschisă Proiectare, execuţie lucrări și asistenţă tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiții: «Construire Arenă multifuncțională C.S. Dinamo București, Șos. Ștefan cel Mare, Nr. 7-9, Lot 1/1, sectorul 2, București” – 11048, având codul de identificare CN1071790. Noul termen: Data limită: 23.12.2024 18:00»”, au comunicat suporterii dinamoviști.
Pe data de 21 noiembrie 2024 a fost încheiat capitolul care ține de evaluarea tehnică și a documentației de calificare a ofertelor depuse de companiile care vor să își treacă în portofoliu ridicarea arenei „câinilor roșii”.