Tottenham a pierdut dramatic meciul cu Chelsea, scor 3-4.
Radu Drăgușin, intervenție de mare clasă în meciul cu Chelsea
La un moment dat, Tottenham a condus cu scorul de 2-1, însă rivala din Londra a revenit miraculos și a plecat cu toate cele 3 puncte. Deși a început de pe bancă, Radu Drăgușin a intrat pe teren încă din minutul 15, după accidentarea lui Cristian Romero.
În ciuda faptului că Tottenham a încasat 4 goluri cu el în teren, Radu Drăgușin a fost apreciat pentru o intervenție ca la carte. Concret, apărătorul român l-a deposedat impecabil pe Nicolas Jackson, care rămăsese singur cu portarul lui Tottenham.
Chiar dacă exista riscul să comită penalty, Radu Drăgușin s-a dus decis spre atacantul celor de la Chelsea și a oprit o acțiune clară de gol a londonezilor.
Radu Drăgușin, introdus în minutul 15 cu Chelsea
Înaintea meciului cu Chelsea, Cristian Romero și Micky Van de Ven au revenit după accidentări și au fost titularizați, astfel că Radu Drăgușin a fost lăsat pe bancă. După doar 15 minute, fundașul argentinian s-a accidentat din nou și a cerut schimbare, moment în care Ange Postecoglou l-a introdus pe fotbalistul român.
Radu Drăgușin a făcut cuplu cu Micky Van de Ven în centrul apărării, însă Tottenham a luat gol la două minute după intrarea românului. La pauză, Tottenham conducea însă cu scorul de 2-1.
Joi, Tottenham va juca cu Rangers în Europa League, însă Radu Drăgușin nu va evolua contra lui Ianis Hagi. Fotbalistul scoțienilor nu figurează pe lista UEFA și nu are drept de joc în această fază a competiției.