Poziționare fermă din partea lui Mircea Lucescu, atunci când a fost întrebat despre verdictul CCR

Mircea Lucescu a luat o poziționare fermă din partea lui Mircea Lucescu, atunci când a fost întrebat despre verdictul dat de CCR.

Poziționare fermă din partea lui Mircea Lucescu! Ce a spus despre decizia dată de CCR

Cu două zile înainte de susținerea turului 2 al alegerilor prezidențiale, CCR a luat decizia de a anula alegerile din primul tur, iar situația politică este una foarte tensionată.

Mircea Lucescu a fost întrebat pe marginea acestui subiect, dar selecționerul României a refuzat categoric să discute despre această speță, fiind și el conștient de situația complicată.

„(N.r. Despre anularea alegerilor) Nu vreau să discut despre asta, nu e problema mea, nu intru în politică, în niciun fel”, a declarat Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu îl plânge pe Helmut Duckadam. De ce eroul de la Sevilla a apărat doar de două ori poarta naţionalei României

Mircea Lucescu, omul care este selecționerul României şi acum, la 79 de ani, a fost antrenorul tricolorilor care l-a adus pe Helmut Duckadam (decedat luni, 2 decembrie, la 65 ani) la echipa naţională pentru prima dată, în 1981.

Fostul goalkeeper evolua pe atunci în Divizia B, la UTA, iar Lucescu îl chema la prima reprezentativă pentru partida cu Elveția, pe 11 noiembrie 1981.

„Il Luce” a intenționat chiar să-l titularizeze pe Duckadam în remiza albă de la Berna, contând pentru preliminariile Mondialului din 1982. N-a apucat însă dintr-un motiv pe care l-a dezvăluit acum.

Un sportiv exemplar, cu niște calități deosebite. De aceea, în primul meu meci la echipa natională, cu Elveția în deplasare, l-am și convocat. Deși juca în Divizia B, la UTA. L-am promovat la națională. Din păcate, nefiind obișnuit cu nivelul acesta de presiune, de stres, înainte de meci mi-a spus că nu poate juca“, a povestit Mircea Lucescu, conform sport.ro.

Selecționerul l-a plâns pe cel care avea să devină eroul de la Sevilla, în 1986:

„L-am urmărit cu atenție. După perioada de la Arad, a făcut pasul spre Steaua București, a apărat poarta echipei și a contribuit decisiv la câștigarea Cupei Campionilor.

Duckadam va rămâne pentru todeauna în istoria Stelei și in istoria fotbalului românesc. Cred că va fi un exemplu pentru tânăra generație de copii fotbaliști. Iar asta datorită echilibrului său mental extraordinar, datorită curajului său deosebit. Era un om sigur pe el. Va rămâne o legendă a fotbalului românesc, ca portar.

O zi foarte tristă… Să pierzi un fost jucător de nivelul lui… Și la o vârstă fragedă, pentru că așa e, mai ales în vremurile actuale în care se trăiește și la 90 ani”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare