România – Suedia 25-23! Tricolorele impresionează la Campionatul European de handbal feminin și produc o surpriză uriașă

România și Suedia s-au duelat, în „Fonix Arena”, la Debrecen, în etapa cu numărul doi a grupelor principale de la Campionatul European de handbal feminin.

Meciul a fost pus la dispoziția doritorilor în format LIVE TEXT pe sportpesurse.ro. De asemenea, partida cu reprezentativa nordică a fost transmisă și în direct la TV.

România – Suedia 25-23, în runda #2 a grupei principale de la Campionatul European

Final: România – Suedia 25-23! Meci excelent făcut de fetele noastre care obțin o victorie impresionantă.

Min 57: România – Suedia 23-22! Adversarele forțează revenirea!

Min 53: România – Suedia 22-20! Tricolorele păstrează avantajul fragil, dar mai este puțin până la finalul jocului.

Min 47: România – Suedia 18-17! Final echilibrat de meci, după ce suedezele revin în joc.

Min 38: România – Suedia 14-12! Adversarele se apropie, dar în continuare rămânem în controlul jocului.

Pauză: România – Suedia 12-8! Repriză excelentă făcută de fetele noastre! Suedezele n-au găsit răspuns.

Min 19: România – Suedia 9-4! Tricolorele se distanțează în urma unui joc excelent și entuziasmant!

Min 13: România – Suedia 4-3! Rămânem în avantaj, dar meciul este foarte echilibrat.

Min 6: România – Suedia 3-2! Un start bun de meci pentru tricolore.

Min 1: A început meciul!

Știrea inițială

Posturile Digi Sport 1 și Prima Sport 2 se vor ocupa cu transmisiunea în direct a marii confruntări dintre România și Suedia. În prezent, „tricolorele” lui Florentin Pera nu au niciun punct, ocupând locul al cincilea în grupa principală I, penultimul. De partea cealaltă, suedezele au două puncte și se află pe poziția cu numărul trei, la două „lungimi” în spatele Franței și Ungariei.

Reprezentativa țării din Peninsula Scandinavă are un golaveraj pozitiv, +1 (58-57), în timp ce echipa noastră este pe minus (-7), cu 50 de goluri marcate și 57 primite.

Deși România a pierdut cu Franța, handbalistele care lucrează sub comanda lui Florentin Pera au căpătat încredere, întrucât s-au bătut de la egal la egal cu actuala campioană mondială până în ultimele 10 minute ale meciului.

Cum a reacționat Florentin Pera, în urma eșecului suferit în fața Franței: „Vreau să îmi felicit jucătoarele”

Selecționerul Florentin Pera și-a felicitat handbalistele pentru modul în care au evoluat împotriva Franței, la debutul în grupa principală I a Europeanului. Antrenorul a apreciat spiritul combativ al echipei noastre, care a compensat lipsa de experiență prin dăruire și determinare.

„Am făcut un joc foarte bun. Vreau să îmi felicit jucătoarele pentru acest joc. Am întâlnit una dintre cele mai bune echipe din lume. Au un lot experimentat, noi avem o echipă tânără. Azi nu am fost mai prejos! Am jucat de la egal la egal. Am stat bine în apărare, doar mici momente în care nu am fost foarte concentrați. Am arătat maturitate în joc.

Lipsa de experiență din final s-a văzut. Am irosit niște oportunități bune. Acolo s-a văzut că Franța are multe turnee finale la activ. Au omogenitate. Cred că România a arătat azi foarte bine. E un joc care ne dă speranțe pentru viitor! Am încredere că vom putea învinge și echipe de talia Franței.

Cum vede Pera meciul cu Suedia: „E o echipă agresivă, care aleargă foarte bine”

Am încercat să temporizăm cât mai mult jocul. Dacă intri în jocul Franței, șansele sunt foarte mici. Am mai încercat să alergăm cu ele în trecut. N-am avut nicio șansă. Planul de joc cred că a fost foarte bun. Am arătat maturitate, coerență. Putem spune că am jucat de la egal la egal cu campioana mondială. Lucru extraordinar! Ne dorim mai mult.

(n.r. despre accidentarea Soniei Seraficeanu) Vom face o ecografie pentru a vedea despre ce e vorba. Sperăm să nu fie grav. A fost o lovitură, pare că poate călca, dar nu se știe. Ea a mai avut o ruptură musculară identică după un fault asemănător. Problema e deasupra genunchiului drept.

I s-a întâmplat și la club. Vreau să cred că acum nu este așa grav. Nu avem nicio veste deocamdată. Pentru meciul de mâine nu va fi sigur, e foarte scurt timpul. E greu cu o singură extremă pentru restul turneului. Vom vedea.

Timpul este foarte scurt. Suedia a avut mai mult timp de recuperare (n.r. două ore în plus). Va fi greu cu Suedia. E o echipă agresivă, care aleargă foarte bine. Va trebui să recuperăm cât mai bine jucătoarele. Fetele au un moral bun. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință, să dăm toate resursele noastre.

Doar așa putem să progresăm. Faptul că am ajuns în faza grupelor principale și că ne-am prezentat bine în fața campioanei mondiale ne dă speranțe. Sunt sigur că vom face meciuri bune până la finalul turneului”, a afirmat Florentin Pera, conform gsp.ro, după înfrângerea cu Franța.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare