Ianis Hagi i-a cucerit pe scoțieni. Internaționalul a dat două pase decisive în victoria cu 6-0 obținută de Rangers: „Cel mai bun jucător”

Ianis Hagi, mijlocașul ofensiv al celor de la Rangers, continuă să impresioneze după o perioadă dificilă în cariera sa. Internaționalul român, aflat la al doilea meci consecutiv ca titular, a fost unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei sale în confruntarea cu Kilmarnock, contând pentru campionatul Scoției.

După o perioadă în care a evoluat rar, Ianis Hagi pare să fi reintrat în grațiile antrenorului Philippe Clement. După prestația solidă din meciul contra celor de la St. Johnstone, câștigat cu 1-0, belgianul a decis să-l titularizeze din nou pe Hagi, iar decizia s-a dovedit inspirată.

Două pase decisive pentru Ianis Hagi

Hagi a fost protagonistul principal în victoria Rangers cu 6-0 împotriva lui Kilmarnock. Românul a oferit două pase decisive.

Prima pasă decisivă a fost în minutul 37, Ianis a preluat balonul dintr-o repunere de la margine și a centrat perfect de la aproximativ 25 de metri, creând o ocazie ideală pentru James Tavernier, care a înscris cu un voleu spectaculos.

Apoi, În minutul 53, Hagi a creat din nou o fază de gol, oferind o centrare precisă pentru Danilo, care a dublat avantajul echipei.

Oficialii lui Rangers nu au întârziat să reacționeze pe rețelele de socializare, lăudând prestația românului: „O pasă perfectă”, au scris aceștia pe platforma X.

„Acesta este motivul pentru care Ianis merită să fie în echipă” şi „Ce centrare!”, au fost doar câteva dintre reacţiile suporterilor.

Ianis Hagi, mesaj superb pentru căpitanul lui Rangers

După o lungă perioadă de timp în care a fost exclus din planurile lui Rangers, Ianis Hagi se află din nou în centrul atenției. Prin intermediul unor declarații date în cadrul unei conferințe de presă, internaționalul român a recunoscut că a avut momente în care s-a pus la culcare dezamăgit de situația sa.

Totodată, Ianis Hagi a ținut să-i mulțumească James Tavernier, căpitanul celor de la Rangers care i-a ținut curajul în momentele grele.

„Nu aș spune că am fost dezamăgit. Supărat, probabil, în unele zile, da. La sfârșitul zilei, sunt o ființă umană. Am emoții, dar așa cum am spus, m-am culcat noaptea doar gândindu-mă că trebuie să respect fotbalul.

Vreau să-i mulțumesc în mod special lui Tavernier. Oamenii îl cunosc de pe teren, pentru că a fost căpitan în ultimii ani la Rangers. Statisticile lui sunt pur și simplu nebunești pentru un fundaș.

M-a ajutat foarte mult și în culise, face foarte mult pentru acest club de fotbal. Trebuie să-i mulțumesc că a fost acolo și că nu voi uita niciodată ce a făcut pentru mine în timpul verii și că m-a ajutat în situațiile în care nu era vorba despre o relație între jucători, ci mai mult despre o relație de la un bărbat la altul. Oamenii trebuie să știe asta și el este un mare căpitan„, a spus Ianis Hagi.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare