FCSB a învins cu 4-1 în deplasarea de la Oţelul Galaţi şi a urcat pe locul 3 în Superligă, la doar un punct în spatele liderului CFR Cluj. Între cele două rivale se află U Cluj, care are tot 30 de puncte, ca formaţia lui Gigi Becali.
Patronul campioanei a mărturisit că a reuşit să construiască cel mai puternic lot de când investeşte în fotbal.
Becali se bucură ca Răzvan Lucescu
Prestația FCSB-ului în ultimele meciuri, dar mai ales în deplasarea de la Galați, l-a mulțumit peste măsură pe patronul Gigi Becali, care susține că aceasta este echipa și jocul pe care și le dorește de 20 de ani.
„Bă, băiatule, dar ce echipă am făcut, bă, băiatule… Să stau la televizor și să mă uit liniștit… De 20 de ani visez la asta, ce se întâmplă acum. Să stau la televizor, frumos, fără nicio emoție, stau întins, mă uit, ridic pumnii în sus, ca Răzvan Lucescu când dau câte un gol.
De la el am învățat. Mie dacă la un om îmi place un gest, eu îl copiez. Ce e rău? Și îmi place cum ridica el ambele mâini în sus cu pumnul strâns când marca un gol. Și aseară am ridicat pumnii încontinuu.
Știi care e treaba și care e secretul? Viteză năucitoare de joc. Nu ai văzut? Poc, poc, poc, poc… Cum o recuperam, nici nu exista o a doua atingere. Nu exista preluare și pasă. Ceea ce am vrut eu. Că am fost și le-am zis: Băi, nu vreau preluare-pasă.
Le-am spus și la antrenori să nu le mai ceară preluare și pasă. Ei spun așa, și Pintilii și Charalambous, preluare-pasă. Băi, spuneți-le așa: Pasă, pasă, pasă. Că jucătorul când aude preluare-pasă, o preia… Și dacă a preluat-o, vine baba și îți fură colacii.
Ce e aia preluare-pasă? Asta înseamnă să mai treacă timpul. Să o mai preiau. Eu vreau pas, pas, pas… Adică din prima pasă, nu cu preluare, că dacă eu dau pasă din prima îl țin pe picior greșit pe adversar, el e cu spatele la poartă și până se întoarce i-am dat golul.
Asta e filosofia fotbalului. Pas, pas, pas… Oțelul era o echipă agresivă, dar i-am spulberat. Și stai să vezi de acum încolo”, a dezvăluit Gigi Becali la fanatik.ro.
Oțelul Galați – FCSB 1-4. Echipele de start:
Oțelul Galați (4-3-3): Dur-Bozoancă – Adăscăliței, Angha, Stefanovic, M. Silva – Bourard, Zivulic, Cisotti – Tănasă, Pop, Frederic
Rezerve: I. Popescu, D. Maftei, A. Rus, Tomasevic, Cisse, Neagu, Duric, M. Cojocaru, Teles, Bogaciuc, Juric, Hofman
Absenți: Bogaciuc, Chira, Cisse (accidentați), Joao Lameira (suspendat)
Antrenor: Dorinel Munteanu
FCSB (4-3-3): Târnovanu – Creţu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Şut, Tănase, Olaru – Ștefănescu, Bîrligea, Musi
Rezerve: A. Vlad – Panţîru, Miculescu, M. Popescu, D. Popa, Toma, Baeten
Absenți: Al. Băluță, M. Lixandru, Kiki, Oct. Popescu, Luis Phelipe (accidentați)
Antrenor: Elias Charalambous
Stadion: Oțelul (Galați)
Arbitru: Horațiu Feșnic. Asistenți: A1: Alexandru Cerei / A2: Ioan Alexandru Corb
Arbitru VAR: Radu Petrescu