Moartea lui Helmut Duckadam, „Eroul de la Sevilla”, a îndurerat întreaga suflare fotbalistică, iar Rică Răducanu, o altă legendă a sportului românesc, a transmis un mesaj emoționant. Fostul portar al Rapidului a povestit despre legătura sa specială cu Duckadam, pe care l-a antrenat în primii ani ai carierei la Steaua.
Rică Răducanu, în vârstă de 78 de ani, a rememorat începuturile lui Duckadam la București, unde l-a sprijinit să-și dezvolte abilitățile de portar.
Fostul portar al Rapidului a amintit și despre importanța performanței lui Duckadam din finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, împotriva Barcelonei.
Cum a reacţionat Rică Răducanu atunci când a aflat că Helmut Duckadam a murit
”Helmut a avut mereu probleme cu inima, Dumnezeu să-l ierte, ne cam ducem toți, prea devreme! Ce se întâmplă, nu înțeleg!
Eu l-am luat de la Arad și l-am antrenat, ca portar, i-am fost profesor, l-am învățat să apere, era foarte talentat ca sportiv, avea o intuiție extraordinară! Dovadă și finala de la Sevilla, din 1986, când a apărat extraordinar!
A fost meciul vieții lui, a ghicit unde vor șuta fotbaliștii în poartă. E foarte greu să fii portar, mai ales la loviturile de la 11 metri, unde ești singur cu fotbalistul, față-n față. Eu i-am zis mereu: ‘Măi, tată, tu singur ai câștigat Cupa Campionilor Europeni, nu Steaua, ai avut inspirație!’
Helmut era mai cumințel, mai familist, la început nu prea era el cu petrecerile, era un ardelean liniștit. Apoi, l-am mai tot luat cu noi, pe la chefuri, avea umor, ne făcea pe toți să râdem, îi plăcea”, a declarat Rică Răducanu, pentru Click.
Real Madrid, omagiu special pentru Duckadam
Real Madrid va trimite o coroană de flori la București, un gest simbolic care subliniază respectul pentru performanța unică a „Eroului de la Sevilla.” Duckadam, membru activ al „Dacia Blanca,” singurul fan-club oficial al madrilenilor din România, era foarte apreciat de fanii echipei spaniole, mai ales datorită rolului său crucial în finala câștigată de Steaua împotriva Barcelonei.
Sorin Barbu, membru fondator al „Dacia Blanca,” a declarat că inițiativa aparține lui Carlos Sanz, președintele fan-clubului.
„Carlos Sanz, președintele fan-clubului, a avut această inițiativă. Presupun că a discutat cu cineva de la Madrid. Domnul Sanz este membrul 4000 și ceva în socios-ul celor de la Real Madrid. Am văzut multe meciuri ale Realului alături de domnul Duckadam.
În Spania, când merge, este foarte apreciat, mai ales în partea de Madrid, în locurile unde Barcelona nu este agreată. În 1986, ei se vedeau deja câștigători, au fost cu nasul pe sus. Rușinea pe care au primit-o atunci și ce a făcut Duckadam este istoric, a fost felicitat inclusiv de Regele Spaniei. Este foarte apreciat în Madrid”, a spus Sorin Barbu, membru fondator al „Dacia Blanca” pentru GSP.ro.