Enorm! Cât timp a trecut de când Ianis Hagi fusese ultima dată titular la Rangers

Ianis Hagi (26 de ani) a fost titularizat în meciul St. Johnstone – Rangers.

Ianis Hagi, titular la Rangers ultima dată în urmă cu 18 luni

Rechemat la echipa mare a celor de la Rangers, după ce și-a renegociat contractul și a renunțat la anumite clauze, Ianis Hagi a primit minute cu porția din partea antrenorului Philippe Clement. Neinclus pe lista UEFA, internaționalul român a fost nevoit să se mulțumească doar cu partidele din campionat.

Până la meciul de astăzi, Ianis Hagi nu mai fusese titularizat la Rangers de 18 luni. Concret, ultima apariție din primul minut a românului în tricoul scoțienilor a fost pe data de 27 mai 2023, într-un meci cu St. Mirren, atunci când a evoluat 69 de minute.

De atunci, Ianis Hagi a mai fost împrumutat un sezon la Alaves, iar în restul meciurilor pentru Rangers fie a început ca rezervă, fie nu s-a regăsit în lot.

Francezii anunță că Strasbourg are concurență serioasă pentru Ianis Hagi

Ianis Hagi figurează pe lista celor de la Strasbourg, iar francezii forțează împrumutul românului în această iarnă. În cursă se mai află însă și alte formații, iar oficialii clubului din Hexagon se tem că negocierile cu Rangers ar putea pica din cauza interesului manifestat și din alte părți.

Strasbourg ia în calcul aducerea lui Hagi sub formă de împrumut, formulă care ar putea fi potrivită ambelor părți. Actualul contract al lui Hagi cu Rangers este până în iunie 2026, făcând din opțiunea de împrumut o soluție pragmatică pentru clubul alsacian.

Ianis Hagi, pe lângă calitățile sale tehnice, este și un jucător de națională. Experiența sa pe scena internațională ar putea fi un atu valoros pentru Strasbourg în viitoarele sale ambiții sportive.

Alte cluburi monitorizează de aproape situația jucătorului, deși numele acestora nu au fost făcute publice. Această competiție ar putea influența negocierile actuale dintre Strasbourg și Glasgow Rangers.

Posibilitatea unui împrumut se profilează ca o oportunitate pentru Ianis Hagi de a câștiga timp de joc regulat, ceea ce ar putea fi benefic atât pentru jucător, cât și pentru clubul alsacian. Discuțiile între diferitele părți interesate continuă să progreseze„, au scris francezii.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare