EXCLUSIV „A dracu greșeală! Se judecă urât, asta e problema”! Ilie Năstase a pus în scenă un atac brutal, după suspendarea polonezei Iga Swiatek! Ce crede legenda tenisului despre noul antrenor al Soranei Cîrstea

Ilie Năstase (78 de ani), fostul mare tenismen român, a oferit o reacție contondentă după suspendarea de o lună primită de Iga Swiatek (23 de ani, locul 2 WTA). Concret, poloneza a fost pedepsită destul de ușor, fiind găsită vinovată pentru că s-a dopat cu trimetazidină. Acesta este un medicament folosit pentru îmbunătățirea circulației sanguine.

ITIA a aplicat sancțiunea minimă în cazul lui Swiatek. Motivul? Ar fi consumat din greșeală acel medicament. Bineînțeles, decizia a stârnit mari controverse în lumea tenisului românesc. După ce Simona Halep, care pentru dopaj a fost pedepsită inițial cu patru ani de suspendare, s-a luat de cei de la ITIA, a venit rândul legendarului „Nasty”.

În exclusivitate pentru sportpesurse.ro, Ilie Năstase a tratat și subiectul reprezentat de noul antrenor al Soranei Cîrstea, olandezul Sven Groeneveld.

Ilie Năstase, de-a dreptul incendiar: „Pleacă sponsorii celor pedepsiți. N-au interes să judece corect”

Ilie Năstase a transmis destul de clar că nu crede într-o eventuală greșeală comisă de poloneza Iga Swiatek, după ce ITIA i-a dat replica Simonei Halep. „Simo”, multiplă câștigătoare de Grand Slam pe parcursul carierei, s-a arătat foarte deranjată de hotărârea celor de la ITIA, care au sancționat cu o singură lună cazul de dopaj al lui Swiatek. A primit răspunsul: au fost două spețe total diferite, neputând fi vorba la mijloc despre o comparație.

„Nasty” a dezvăluit care este adevăratul motiv pentru care a fost luată această decizie. Swiatek, care se află pe locul doi în ierarhia WTA, ar pierde din sponsori, fapt ce se dorește a fi ocolit. În concluzie, judecata celor de la ITIA nu a fost cea corectă.

La final, Ilie Năstase a dezvăluit că nu cunoaște foarte multe detalii despre Sven Groeneveld, noul antrenor al Soranei Cîrstea. Totuși, a avut încredere în alegerea făcută de tenismenă, zicând că acel Grand Slam cucerit de Monica Seles la Australian Open, în 1992, sub comanda olandezului, dovedește că Groeneveld știe ce face.

„Ei vor să îi aibă pe cei mai buni tenismeni la turneele mari / Dacă l-a ales ea și a câștigat, înseamnă că este ce trebuie”

„I-auzi, din greșeală (n.r. – a consumat Iga Swiatek trimetazidină)? A dracu greșeală! A găsit-o pe masă în living-room? A luat-o din greșeală, nu? Mamă-mamă, se judecă urât, asta e problema! Și vă spun de ce. Era numărul unu, da? Serena a fost numărul unu, da? Le-au prins…

Swiatek a primit o lună, cum vine asta, nu înțeleg? Sinner a făcut, ea a făcut. Știți ce se întâmplă? Le pleacă sponsorii. N-au interes (n.r. – cei de la ITIA) să judece corect. Dacă sponsorii află, jucătorii respectivi nu vor mai avea parte de fonduri importante, de contracte. Ei vor să îi aibă pe cei mai buni jucători la turneele mari. Cum să o suspende pe Swiatek mai mult?

Nu îl cunosc și nu prea îmi dau cu părerea (n.r. – despre Sven Groeneveld, noul antrenor al Soranei Cîrstea). Dacă l-a ales ea și a câștigat Australian Open cu Monica Seles, înseamnă că este ce trebuie”, a declarat Ilie Năstase, în exclusivitate pentru sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare