Modificare de ultim moment înaintea tragerii la sorți pentru preliminariile CM 2026. FRF a expus hotărârea celor de la FIFA

Pe 13 decembrie, la Zurich, în Elveția, va fi organizată tragerea la sorți a preliminariilor pentru CM 2026. FIFA a venit cu o hotărâre importantă în tot acest context. Până în prezent, se știa că evenimentul ar trebui să aibă loc exclusiv în format online, fără ca reprezentanții federațiilor în cauză să fie nevoiți să spună „prezent” în mod fizic.

Tragerea la sorți pentru stabilirea preliminariilor CM 2026, cu participare fizică

Ecuația s-a schimbat, iar federalii se vor prezenta fizic la sediul din Zurich. FRF a făcut un anunț cu privire la acest aspect, menționând că fiecare selecționată va avea măcar trei reprezentanți în Elveția.

Vineri, pe 6 decembrie, se va încheia procesul de acreditare pentru oamenii de presă care vor să meargă la tragerea la sorți. Este important să precizăm totuși că jurnaliștii vor urmări totul într-un spațiu separat, aflat în apropierea locației unde va fi susținut evenimentul. Ulterior stabilirii grupelor din preliminarii va fi pusă la dispoziție și o zonă mixtă.

„După ce a anunțat că evenimentul din 13 decembrie se va desfășura online, fără reprezentanții asociațiilor naționale, FIFA s-a răzgândit.

Astfel, fiecare federație națională va avea cel puțin trei reprezentanți la tragerea la sorți. Procesul de acreditare pentru jurnaliștii care vor să fie prezenți la eveniment este deschis și se va încheia vineri, 6 decembrie.

Din cauza spațiului limitat, jurnaliștii acreditați vor putea urmări evenimentul dintr-un spațiu de lucru separat, situat în apropierea locației. O zonă mixtă va fi organizată după tragerea la sorți”, se arată pe site-ul oficial al FRF.

Care sunt urnele pentru preliminariile Mondialului din 2026, care va fi organizat de Canada, Mexic și SUA:

  • Urna 1: Franța, Spania, Anglia, Portugalia, Olanda, Belgia, Italia, Germania, Croația, Elveția, Danemarca, Austria;
  • Urna 2: Ucraina, Turcia, Suedia, Țara Galilor, Polonia, Ungaria, Serbia, Grecia, ROMÂNIA, Slovacia, Norvegia, Cehia;
  • Urna 3: Scoția, Slovenia, Irlanda, Albania, Finlanda, Georgia, Macedonia de Nord, Islanda, Irlanda de Nord, Bosnia, Muntenegru, Israel;
  • Urna 4: Bulgaria, Luxemburg, Belarus, Armenia, Kosovo, Kazahstan, Azerbaidjan, Estonia, Cipru, Letonia, Insulele Feroe, Lituania;
  • Urna 5: Moldova, Malta, Andorra, Gibraltar, Liechtenstein, San Marino.

România face parte din urna a doua, alături de Ucraina, Turcia, Suedia, Țara Galilor, Polonia, Ungaria, Serbia, Grecia, Slovacia, Norvegia și Cehia. Reamintim că „tricolorii” au încheiat campania din Liga Națiunilor pe primul loc al grupei C2, cu maximum de punctaj (18 puncte).

VEZI ȘI: Răzvan Burleanu și Mircea Lucescu, în vizită la Gică Hagi acasă. Cu ce scop l-au vizitat oficialii FRF pe „Rege”

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare