Gigi Nețoiu (65 de ani) a revenit în fotbalul românesc, ocupând poziția de președinte al tuturor sporturilor la clubul din Voluntari. Ex-acționarul de la Dinamo a avut un cuvânt extrem de important în momentul numirii lui Ovidiu Burcă pe poziția de antrenor principal. Se vehiculase că Florin Pârvu îi va lua locul lui Claudiu Niculescu, dar s-a produs o răsturnare spectaculoasă de situație.
Mai mult, „Comandantul” l-a adus la Voluntari și pe Florin Marin, care va ocupa funcția de consilier pe probleme ce țin de fotbal. Un apropiat al edilului Florin Pandele, Gigi Nețoiu va încerca să pună umărul la revenirea ilfovenilor pe prima scenă a sportului-rege din România.
Gigi Nețoiu, back in action! A mai lucrat cu Ovidiu Burcă și Florin Marin
Cei trei speră să pună bazele unui proiect serios în cadrul clubului care are în vitrină Cupa și Supercupa României, obținute în stagiunea 2017/2018, sub comanda lui Claudiu Niculescu.
Nețoiu a mai colaborat cu Burcă și Marin la Universitatea Craiova, între 2000 și 2002. După ce titlul a ajuns în „Ștefan cel Mare” în stagiunea 2001/2002, afaceristul a plecat alături de 12 fotbaliști la Dinamo, printre care și Burcă, artizanul promovării „câinilor” în SuperLiga, iar Florin Marin i-a urmat.
Gigi Nețoiu a fost parte a primului grup de acționari ai roș-albilor. Nu a rezistat însă decât aproximativ jumătate de ani alături numeroșii afaceriști.
„Am zis să vin să ajut. O să vedem mai departe, după discuțiile cu cei de la Voluntari. Momentan, voi fi președinte al tuturor sporturilor grupării din Voluntari. De echipă se ocupă Ovidiu Burcă, antrenor, susținut și de profesorul Florin Marin, consilier al tuturor sporturilor de aici. Deocamdată, atât, de restul, vedem în perioada următoare. Mai vorbim. Trebuie să fac o evaluare”, a declarat Gigi Nețoiu, citat de gsp.ro.
Anunțul celor de la FC Voluntari cu privire la instalarea lui Ovidiu Burcă pe banca tehnică
După cum am menționat anterior, Florin Pârvu, cel care i-a dus pe ilfoveni în Liga 2, era tehnicianul care părea a se îndrepta către înlocuirea lui Claudiu Niculescu. Iată că Ovidiu Burcă a fost instalat ca „principal”, mutarea fiind influențată în mare parte de Gigi Nețoiu.
Prin intermediul unui mesaj postat pe contul de Instagram al clubului, cei de la FC Voluntari au anunțat faptul că ex-antrenorul de la Dinamo se va ocupa de echipă.
„Bine ai venit, Ovidiu Burcă! FC Voluntari îi urează bun venit lui Ovidiu Burcă în funcția de antrenor principal. Îi dorim mult succes și rezultate frumoase în perioada care urmează!”, a transmis echipa din eșalonul secund al fotbalului românesc.