Dennis Man (26 de ani) a bifat toate minutele în teren pe durata confruntării dintre Parma și Atalanta, pierdută de „cruciați”, scor 1-3, pe „Ennio Tardini”. Valentin Mihăilă (24 de ani), celălalt român al echipei antrenate de Fabio Pecchia, a fost introdus în meci la pauză.
Deși scorul înregistrat pe tabelă la capătul celor 90 de minute a fost 3-1 în favoarea Atalantei, actuala campioană din Europa League, diferența a fost mult mai mare pe gazon în opinia italienilor. Jurnaliștii din Peninsulă au vorbit despre prestațiile lui Dennis Man și Valentin Mihăilă.
Oamenii de presă din Italia l-au criticat în termeni duri pe Dennis Man ulterior înfrângerii celor de la Parma: „Spectator neplătitor”
Jocul etalat contra Atalantei a fost dezamăgitor, iar italienii au pus în scenă critici serioase pentru fotbalistul ofensiv al Parmei. Jurnaliștii nu au fost mulțumiți de modul în care s-a prezentat Dennis Man în actul de debut. Au recunoscut că și-a revenit într-o oarecare măsură în repriza a doua, însă nu a fost suficient pentru a fi apreciat.
„În prima repriză a fost spectator neplătitor, mai întâi ca mijlocaș ofensiv și apoi ca aripă. Crește în repriza secundă, tras de echipă, dar nu se aprinde niciodată decât în câteva accelerații care se termină fără rezultat”, au notat cei de la Parma Live, care i-au acordat nota 5 românului
Nici cei de la Gazzetta dello Sport nu l-au menajat pe Dennis Man. Celebrul cotidian i-a dat nota 5.5: „Antrenorul Fabio Pecchia l-a pus să joacă în spatele vârfului. N-a inventat nimic, n-a driblat și n-a tras pe poartă. În declin”.
Parma Live și Gazzetta dello Sport, opinii diferite despre Valentin Mihăilă: „A creat doar confuzie / A înviorat jocul și a adus agresivitate”
Introdus în meci la pauză, la scorul de 2-0 pentru Atalanta, Valentin Mihăilă a avut nevoie de doar trei minute pentru a se face remarcat. I-a pasat decisiv lui Cancellieri, care a redus din diferență în minutul 49. Totuși, a urmat un regres în jocul fostului fotbalist din Bănie, care a primit nota 5.5 din partea jurnaliștilor de la Gazzetta dello Sport.
„Trebuia să aducă piper în faza ofensivă, dar a creat doar confuzie. A alergat mult, a finalizat puțin. Și când a făcut-o, a șutat în peluză”, au notat italienii.
Publicația de casă a Parmei a avut o viziune diferită asupra evoluției lui Valentin Mihăilă. L-au notat cu 6, considerând că a adus un plus important în jocul grupării pregătite de Fabio Pecchia.
„A înviorat jocul și a adus agresivitate întregii echipe. 25-30 de minute la un nivel ridicat, cum nu a mai avut în ultimele jocuri, apoi s-a stins după al treilea gol al oaspeților”, au scris cei de la Parma Live.