Trei kosovari în Superliga României! Singurii care au picat la mijloc, după scandalul de pe Arena Națională

Miercuri, 20 noiembrie, UEFA a luat decizia după evenimentele din meciul România – Kosovo.

România a câștigat meciul la masa verde, după ce s-a stabilit că naționala din Kosovo a abandonat meciul.

Hasani, Selmani și Korenica, kosovarii din Superliga

Relațiile dintre România și Kosovo nu sunt cele mai bune în ultimele zile, dacă ar fi să ne referim strict la fotbal. Evenimentele de pe Arena Națională i-au înfuriat la culme pe kosovari, care au criticat tot ce ține de prima reprezentativă condusă de Mircea Lucescu.

La mijloc au căzut Florent Hasani (Rapid), Meriton Korenica (CFR) și Astrit Selmani (Dinamo). Aceștia sunt cei trei fotbaliști din Kosovo care evoluează în Liga 1, astfel că rămâne de văzut cum vor fi primiți aceștia la meciurile din România.

De menționat este faptul că niciunul dintre cei menționați mai sus nu au făcut parte din lotul naționalei din Kosovo pentru meciul cu România, disputat în urmă cu o săptămână.

TAS urmează să judece cazul România – Kosovo

Decizia UEFA a fost atacată însă de oficialii kosovari la TAS, însă Cristian Jura este de părere că verdictul dat în prima fază de forul european nu va fi schimbat.

Președintele Tribunalului Român de Arbitraj Sportiv a dezvăluit că decizia TAS la apelul făcut de Kosovo va veni peste câteva luni și a ținut să atragă atenția asupra sancțiunilor prea mari primite de FRF, aproximativ 128.000 de euro.

„De la TAS nu am nicio informație. Rămâne de văzut cum se va termina asta și cine o să judece. Pot să vă declar doar din postura de președinte al Tribunalului Român de Arbitraj Sportiv. Orice decizie UEFA poate fi contestată, atacată la TAS. Există acest drept prevăzut de regulament. Federația din Kosovo nu face altceva decât să-și exercite acest drept.

(n.r. dacă există vreo șansă ca TAS să întoarcă decizia UEFA) Din punctul meu de vedere, nu cred că va fi schimbată decizia UEFA. Echipa din Kosovo a invocat rasismul, dar nu putem discuta despre acte de genul acesta. Ok, au fost niște scandări, poate nu cele mai bune, dar nu au fost manifestări violente împotriva adversarilor, nu au fost scandări jignitoare sau cu trimitere către alte elemente. Există o gravitate a faptei, dar nu cred că este una atât de mare încât să se întoarcă decizia UEFA.

„Nu mi se pare o speță deosebit de dificilă”

(n.r. în cât timp poate veni verdictul după apelul la TAS) Nu mi se pare o speță deosebit de dificilă, probabil că va dura câteva luni. Sunt niște proceduri administrative, care sunt de urmat. În două-trei luni, ar trebui să se soluționeze. Se întâmplă pe durata desfășurării unei competiții, deci nu se poate întârzia prea mult.

Vreau să remarc că FRF a fost sancționată aspru pentru comportamentul suporterilor. Aș face distincția între ce s-a întâmplat pe teren și ce s-a întâmplat pe stadion. Există o disproporționalitate în sancționarea echipelor. (n.r. dacă FRF trebuie să achite acum amenzile primite) Mi se pare că deciziile UEFA sunt executorii, dar nu bag mâna în foc„, a spus Cristian Jura, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare