Florin Niță a ajuns la 37 de ani, însă portarul României traversează cel mai bun moment al carierei sale.
Florin Niță, lăudat de fostul său antrenor
Chiar dacă nu se mai află la prima tinerețe, Florin Niță demonstrează de ce este numărul 1 din poarta României. Actualul goalkeeper al celor de la Damac a avut intervenții providențiale în mai multe rânduri, iar Florin Tene anunță că acesta va mai evolua până la 40 de ani.
Florin Tene și Florin Niță au lucrat ultima dată la Gaziantep, iar fostul mare portar a dezvăluit cum a reușit românul să-și exaspereze concurentul de pe post în Turcia.
”Noi ne întrebăm cine vine din urmă? Vă spune eu, vine Niță! Trebuie să ne rugăm ca Niță să nu se accidenteze. Fac pariu că, la cum se pregătește și la viața de familie pe care o are, Niță va apăra la pas până la 40 de ani la echipa națională. S-ar putea să iasă iar cel mai bun fotbalist român al anului și să intre în istorie. Niciun portar n-a câștigat de două ori acest titlu.
Începuse campionatul titular și se supărase că nu mai apără și îl băgăm în poartă doar pe Niță. După două-trei etape a venit la mine și mi-a zis că Niță e robot: ’Coach, ce mi-ai adus, un robot? Ăsta e robot. N-am cum să mă bat cu el. N-am nicio șansă, e prea bun, îmi ia tot cheful de antrenament’”, a spus Tene, potrivit Fanatik.
Florin Niță: „Familia și România sunt cele mai importante aspecte din viață”
Accidentat la ultimul meci al României, Florin Niță nu a încheiat pe teren partida cu Cipru, însă a fost aplaudat la unison de cei peste 40.000 de suporteri prezenți pe Arena Națională. La 3 zile după ultimul duel al echipei naționale din acest an, portarul a transmis un mesaj plin de emoție și a spus că familia și tricolorii sunt cele mai importante aspecte din viața sa.
„Pentru mine, familia și România sunt cele mai importante aspecte din viață, iar meciurile din acest an și din această toamnă mi-au adus atât de multe bucurii. Pentru mine, faptul că reprezint România este o onoare pe care mi-e greu s-o descriu în cuvinte.
Pentru mine, imnul ,cântat împreună cu voi, încurajările și lupta din teren sunt momente de nedescris. Pentru mine, voi, spectatorii din tribune și cei de acasă, sunteți de neînlocuit. Mă înclin cu recunoștință în fața dragostei pe care ne-o oferiți. România, te iubesc!„, a scris Niță, pe rețelele sociale.