România a câștigat cu scorul de 3-0 la „masa verde” meciul cu Kosovo de pe Arena Națională din etapa cu numărul 5 din această ediție de Liga Națiunilor.
Astfel, în urma acestei decizii luate de Comisia de Control, Etică și Disciplină din cadrul UEFA, naționala pregătită de Mircea Lucescu a terminat grupa C2 pe primul loc, cu maximum de puncte, premieră în istoria acestei competiții.
România se află în acest moment în urna a doua pentru tragerea la sorți a grupelor din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026
Prin urmare, „tricolorii” și-au asigurat în primul rând promovarea în Liga B. De asemenea, reprezentativa țării noastre este acum sigură de prezența la barajul pentru accederea la Cupa Mondială din 2026, în eventualitatea în care acest deziderat nu va fi realizat în urma parcursului din preliminariile clasice.
Nu în ultimul rând, în ceea ce privește aceste preliminarii pentru competiția din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, echipa națională a României, datorită victoriei la „masa verde” cu Kosovo, și-a asigurat locul în urna a doua în vederea tragerii la sorți a grupelor.
Acest eveniment a fost programat să se dispute pe data de 13 decembrie la Zurich, Elveția. Așadar, în cazul foarte probabil în care kosovarii vor face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv la decizia dată de UEFA în cursul zilei de miercuri, forul de la Lausanne va trebui să furnizeze un verdict final în această speță până la acea dată, pentru a se ști exact la acel moment în ce urnă valorică va fi inclusă România.
Dacă decizia UEFA se menține, atunci „tricolorii” vor fi în urna a doua, în cazul în care TAS întoarce decizia în favoarea naționalei statului Kosovo, echipa lui Mircea Lucescu pică în urna a treia.
Cum arată urnele valorice în acest moment, în baza deciziei date miercuri de UEFA:
Urna 1: Franța, Spania, Anglia, Portugalia, Olanda, Belgia, Italia, Germania, Croația, Elveția, Danemarca, Austria
Urna 2: Ucraina, Turcia, Suedia, Țara Galilor, Polonia, Ungaria, Serbia, Grecia, România, Slovacia, Norvegia, Cehia
Urna 3: Scoția, Slovenia, Irlanda, Albania, Finlanda, Georgia, Macedonia de Nord, Islanda, Irlanda de Nord, Bosnia, Muntenegru, Israel
Urna 4: Bulgaria, Luxemburg, Belarus, Armenia, Kosovo, Kazahstan, Azerbaidjan, Estonia, Cipru, Letonia, Insulele Feroe, Lituania
Urna 5: Moldova, Malta, Andorra, Gibraltar, Liechtenstein, San Marino
Cum ar arăta cea mai accesibilă grupă pentru România în aceste condiții: Elveția, România, Irlanda de Nord, Insulele Feroe, Liechtenstein
Există și două scenarii foarte complicate pentru naționala lui Mircea Lucescu: Spania, România, Scoția, Kosovo, Moldova / Anglia, România, Slovenia, Armenia, Malta
Ediția din 2026 a Cupei Mondiale va fi prima din istorie la care vor participa 48 de echipe. În acest nou format, Europa va da 16 naționale. În preliminarii vor exista 12 grupe, unele de 5, altele de 4 echipe.
Câștigătoarele grupelor se vor califica direct, iar celelalte 4 locuri disponibile rămase vor fi împărțite între naționalele de pe locurile 2 și cele mai bune 4 echipe din Liga Națiunilor, câștigătoare de grupe (aici ar urma să intre și România, după cum s-a notat deja), care, în mod evident, nu au terminat pe primele două poziții în grupele lor din preliminarii. În acest sens, UEFA va organiza un mini turneu în care cele 16 naționale se vor duela în format eliminatoriu.
Programul complet al meciurilor din preliminariile europene pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026:
21-22 martie 2025: etapa 1 (Grupă de 5)
24-25 martie 2025: etapa 2 (Grupă de 5)
6-7 iunie 2025: etapa 3 (Grupă de 5)
9-10 iunie 2025: etapa 4 (Grupă de 5)
4-6 septembrie 2025: etapa 5
7-9 septembrie 2025: etapa 6
9-11 octombrie 2025: etapa 7
12-14 octombrie 2025: etapa 8
13-15 noiembrie 2025: etapa 9
16-18 noiembrie 2025: etapa 10
26-31 martie 2026: baraj