Partida România – Kosovo a fost abandonată în prelungiri, la scorul de 0-0, după ce jucătorii oaspeților au ieşit singuri de pe teren. Au acuzat scandări cu tentă xenofobă din partea fanilor români prezenţi pe Arena Naţională.
Gestul fanilor români de a scanda pro-Serbia, în minutele de prelungiri, a fost descris de presa de la Belgrad drept „minunat”.
Au remarcat unitatea dintre România și Serbia
Presa din Serbia și-a scos pălăria în fața suporterilor români și a calificat gestul acestora ca fiind unul minunat.
Gest minunat din partea fanilor români: această mișcare va bucura sârbii din Kosovo și Metohia, iar totul se întâmplă după scandalul de la meciul cu așa-zisa Kosovo”, a titrat publicația Blic, preluată de prosport.ro.
Jurnaliștii sârbi de la Alo au mediatizat strângerea de fonduri organizată de brigada „Uniți sub tricolor”:
„Nu degeaba se spune că românul are doar trei frați: Dunărea, pădurea și pe sârbi. Cei mai înflăcărați suporteri ai naționalei României au arătat încă o dată că sunt prieteni buni cu sârbii.
La meciul de fotbal cu așa-zisa Kosovo, în urma căruia sunt așteptate sancțiuni drastice pentru kosovari, suporterii au bucurat sârbii. La meciul amintit s-au strâns bani pentru sârbii din Kosovo și Metohia”.
Suporterii Stelei Roșii Belgrad au mulţumit
Anumiți suporteri ai Stelei Roșii Belgrad au simțit nevoia de a le mulțumi „fraților” români prin intermediul unui mesaj mai mult decât elocvent scris în limba maternă pe un zid din Kraljevo pictat în culorile de pe steagurile Serbiei și României: „Frați ortodocși. Kosovo e Serbia. Basarabia e România”.
Aprecierea sârbilor față de poporul român în această conjunctură a fost scoasă în evidență și de către Novak Martinovic, fost fotbalist în România la Pandurii Tg. Jiu și FCSB.
„Se vorbește în Serbia despre ceea ce s-a întâmplat și sârbii sunt mulțumiți. Sunteți frații noștri. (n.r. despre gestul kosovarilor de a face vulturul de pe steagul Albaniei) Sunt fără cultură. Nu este frumos, dar sunt sigur că se va rezolva pentru România”, a spus fostul fundaș central sârb în exclusivitate pentru Sport pe Surse.