Radu Drăgușin, 22 de ani, s-a lovit de provocări foarte mari la Tottenham. Nu are asigurat locul de titular, iar evoluțiile sale au fost analizate cu „microscopul” de fanii şi presa londoneză.
Însuşi stoperul naţionalei a mărturisit că este foarte greu să te impui în fotbalul mare.
Cele mai mari încercări ale lui Drăguşin
Fostul jucător de la Genoa sau Juventus a transmis cât de mult a muncit pentru a ajunge la cele mai mari echipe ale Europei.
„Pot să spun că este foarte frumoasă lumea din afară și profesionalismul și calitatea jucătorilor cu care sunt în echipă și cu care am jucat de-a lungul anilor. Dar este foarte dificil să te menții acolo.
Și ca să ajungi și să te menții acolo, trebuie să muncești de două ori sau de trei ori mai mult, depinde de cât de bună este echipa la care joci. Dar cred că rezultatul și sentimentul pe care îl ai când ești acolo este unul pe măsură.
Am muncit foarte mult. Pot să spun că de la 7 ani, de când m-am apucat de fotbal, am vrut să ajung și să am rezultate, atât cu echipa de club, dar și cu echipa națională. Este un vis unde am fost, mai ales la Euro.
Și este foarte multă muncă, foarte multă dedicație. Sacrificiile pe primul loc, unde trebuie să adaugi voința ta, munca pe care trebuie să o depui în fiecare zi și este un cumul de lucururi pe care trebuie să le ai și să le faci în fiecare zi, până ajungi la rezultatele dorite”, a povestit Radu Drăguşin pentru FRF TV.
Tamaş, dur cu Drăguşin
Gabi Tamaş, fost internaţional român, consideră că erorile pe care le-a comis Radu Drăguşin în tricoul lui Tottenham ar putea conta foarte mult în decizia şefilor lui Spurs de a se despărţi sau nu de formaţia londoneză.
”Drăguşin a urcat doar la naţională. La echipa de club, am văzut în meciurile lui că are momente foarte bune şi momente mai puţin bune. Pentru un fundaş central nu este sănătos, pentru că greşeala se vede imediat.
Dacă mijlocaşul pierde mingea, mai are câţiva jucători în spate care o pot recupera. A fost aproape de autogol la ultimul meci…
Este foarte dificil şi greu campionatul englez. Trebuie să ai puţin din toate, şi viteză, şi forţă, şi tenacitate, şi plasament, şi experienţă. Tottenham e club foarte mare, fanii nu aşteaptă după anumiţi jucători. Ai intrat, trebuie să joci în nota echipei.
A ratat momente şi în Europa League. A vrut să facă o preluare, din nefericire mingea a sărit, i-a luat-o celălalt, a primit roşu. Fotbalul nu aşteaptă pe nimeni. Ţi s-au dat câteva şanse. Este păcat. Calităţi are, se pot îmbunătăţi puţin, dar şansele acum cred că sunt minime (n.r. să devină titular)”, a spus Gabi Tamaş pentru prosport.ro.